Flash Feed Scroll Reader

Subiectele zilei – 7 octombrie 2010

A- A A+
Subiectele zilei – 7 octombrie 2010

Temeri pentru securitatea datelor la companiile clujene

Societăţile din Cluj sunt reticente în a împărţi aceleaşi servere sau baze de date din cauza temerilor pentru securitatea datelor şi a lipsei de încredere, relevă un studiu al companiei de tehnologia informaţiei Brinel. Acestea sunt cele mai importante două motive pentru care companiile nu contractează deocamdată astfel de servicii de cloud-computing. Principalii comercianţi ai noilor soluţii încearcă să-i convingă pe reprezentanţii societăţilor clujene de fezabilitatea acestora, la un seminar care durează două zile, scrie Ziua de Cluj

Emerson îşi face clădire de birouri pentru 800 de angajaţi

Grupul american vrea să demareze în această toamnă lucrările pentru un nou imobil în campusul din parcul industrial Tetarom II şi să ajungă la un efectiv de 3.000 de oameni. Emerson a depăşit 600 de angajaţi la Cluj, mărindu-şi efectivul cu o medie de 30 de oameni pe lună în acest an, potrivit conducerii din România a grupului american. O divizie cu activitate în domeniul energiei “verzi” a ocupat spaţii în cea de-a treia hală din campus, scrie Ziua de Cluj

Mai multa operativitate la evaluarea proiectelor pe resurse umane

Termenele de evaluare a proiectelor depuse pentru atragerea de fonduri europene in domeniul resurselor umane s-a diminuat de la citeva luni, cit durau in urma cu un an, la maxim 30 de zile. Potrivit Anei Cîmpean, directorul executiv al Organismului Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din Regiunea de Nord-Vest (OIRPOSDRU), evaluarea mult mai rapida a proiectelor duce implicit la o finantare mai rapida si la o atractie mai mare fata de potentialii beneficiari. Astfel, Ana Cîmpeanu a dat exemplul unei anumite linii de finantare care s-a epuizat în doar 3 zile din cauza numarului mare de proiecte depuse, scrie Monitorul de Cluj

Cele mai bune oraşe din Europa pentru afaceri. Unde se află Bucureştiul

Firma de consultanţă Cushman & Wakefield a publicat ediţia din 2010 a catalogului “European Cities Monitor” clasamentul oraşelor europene din punct de vedere al  dezvoltării unei afaceri, aşa cum este văzut de directorii de companii mari din Europa. Clasamentul a fost realizat pe baza a 12 criterii, dintre care cele mai importante au fost, în ordine: accesul la pieţe şi la clienţi, accesul la forţă de muncă calificată, calitatea telecomunicaţiilor, legăturile cu alte oraşe, din aceeaşi ţară şi din lume, costul spaţiilor de birouri şi costul cu forţa de muncă înalt calificată, scrie Money

OUG 50 se modifică. Dobânzile la credite nu scad

Ordonanţei 50/2010 i-au fost aduse numeroase modificări în cadrul Camerei Deputaţilor, iar cea mai importantă este aceea care stipulează că pentru contractele de credit în desfăşurare, se va păstra acelaşi nivel al dobânzii. Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor a adus numeroase modificări şi adnotări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, scrie Money

Warren Buffet: Eu plătesc un impozit mai mic decât femeia de serviciu

Statul american ar trebui să-i impoziteze mai mult pe posesorii averilor celor mai mari, a estimat miliardarul american Warren Buffett, el însuşi deţinător al celei de-a treia averi mondiale, în cursul unui colocviu dedicat femeilor celor mai puternice, organizat de revista Fortune marţi, la Washington. ‘Ar fi nevoie de circa 20 % din PIB pentru a finanţa tot ce se crede că ai dreptul să ai în această ţară şi nimeni nu ne va da aceşti bani’, a declarat Buffett, unul dintre rarii invitaţi masculini ai acestei conferinţe, scrie Capital

Lecţii la bursă: de ce polonezii pot şi noi nu

A început în 1991 cu tranzacţii zilnice de 2.000 de dolari şi a ajuns la peste 560 de milioane în 2010. Este vorba de Bursa de Valori din Varşovia, care continuă să se dezvolte. După douăzeci de ani, am reuşit performanţa de a depăşi Bursa de la Viena la nivelul capitalizării şi al valorii zilnice cu acţiuni“, a declarat Krzysztof Walenczak, subsecretar de stat la Ministerul Tre­zoreriei din Polonia. „Următorul pas este poziţionarea bursei ca jucător global“, a adăugat acesta, scrie Capital

Patronatele cer sprijin politic pentru reducerea cotei unice la 10%

Reducerea cotei unice de la 16% la 10% este o măsură care ar face România atractivă pentru investitorii străini, dar şi autohtoni, susţin reprezentanţii Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR). Diminuarea cotei unice la 10%, alături de alte măsuri, a fost propusă în urmă cu o lună de ACPR la lansarea programului de relansare economică. ACPR solicită, într-un comunicat remis ieri, susţinerea întregii clase politice, dar şi a celorlalte confederaţii patronale şi a marilor centrale sindicale pentru adoptarea măsurii pe care a propus-o, scrie EVZ

Fondurile de acţiuni au pierdut pariul pe SIF

Pariul pe acţiunile celor cinci SIF-uri le-a adus fondurilor de acţiuni performanţe modeste şi apropiate de cele ale fondurilor care îşi investesc cea mai mare parte a activelor în depozite bancare şi care expun investitorii unui risc mult mai redus.”Acţiunile celor cinci SIF-uri au fost sub-performere în acest, aşteptările privind evoluţia acestor acţiuni fiind mult mai optimiste decât a confirmat piaţa. Am fost prea optimişti la începutul anului pentru că am mizat că revenirea economiilor din Vest se va regăsi printr-un flux de capital pe piaţa locală”, a spus Radu Hanga, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor BT Asset Management, scrie ZF

Related Posts with Thumbnails