Etichetă: Companii petroliere

  • Executivul şi OMV ar putea demara negocieri pentru controlarea preţului benzinei

    Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, afirmă premierul Ponta. Premierul Victor Ponta a efectuat recent o vizită oficială în Austria, în…

  • Marile companii petroliere sancţionate cu amenzi de 3% din cifra de afaceri

    Consiliului Concurenţei a sancţionat principalele companii petroliere din România cu amenzi de până la 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010, în urma unei investigaţii derulate pe piaţa carburanţilor, au declarat pentru www.mediafax.ro surse apropiate situaţiei. Ancheta demarată de Consiliul Concurenţei a vizat mari companii precum OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip şi Lukoil,…

  • Companiile petroliere riscă o amendă usturătoare

    Consiliul Concurenţei a anunţat că va face public săptămâna viitoare rezultatul anchetei realizată printre cele mai importante companii de pe piaţa carburanţilor. Preşedintele autorităţii de reglementare, Bogdan Chiriţoiu a precizat că în raportul final al investigaţiei vor fi recomandate sancţiuni care nu ating pragul maxim de 10% din cifra de afaceri a societăţilor, informează www.mediafax.ro.…