-
Acţiunile Fondului Proprietatea vor fi listate la Bursa de la Varşovia
Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) şi-au dat acordul de principiu pentru listarea Fondului la bursa de la Varşovia şi au aprobat propunerea celui mai mare acţionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, banii obţinuţi urmând să fie distribuiţi investitorilor, potrivit www.mediafax.ro. Administratorul FB, Franklin Templeton, a recomandat, în iulie 2011, acţionarilor listarea…
-
Administratorul FP va putea lua decizii cu privire la 20% din active fără aprobarea acţionarilor
Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au votat în cadrul AGEA de miercuri că administratorul Fondului, Franklin Templeton, nu mai are nevoie de aprobarea acţionarilor pentru a vinde până la 20% din activele imobilizate, mai puţin creanţele. Astfel, admininstatorul FP poate „să încheie orice contract/document care naşte obligaţii legale în sarcina Fondului Proprietatea (cumpărarea, vânzarea, conversia sau…
-
Investitorii pot obţine de la Depozitarul Central, începând de marţi, extrasele de cont aferente FP
Depozitarul Central informează investitorii că, începând de marţi, 18 ianuarie, se pot obtţne, de la sediul central al instituţiei, extrasele de cont, precum şi listele de coduri confidenţiale pentru deţinerile de acţiuni emise de către Fondul Proprietatea (FP). Listarea Fondului Proprietatea la Bursă este programată pentru 25 ianuarie 2011. Fondul Proprietatea a fost lansat în…