-
Noi reglementari privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule
În Monitorul Oficial al României nr. 724 din 25 octombrie 2012 a fost publicată Legea nr.185/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/ 2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr.9/ 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4…
-
Executivul nu a renunţat la taxa auto. Întâlniri de lucru pentru introducerea unui nou impozit
Taxa auto pare să revină sub o nouă formă. Până acum s-au organizat trei întâlniri cu grupul de lucru din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai Mediului, ai Ministerului de Finanţe, delegaţi ai Misterului Transportului şi ai Registrului Auto Român şi desemnaţi ai Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. Ministrul Mediului, Rovana Plumb,…
-
Noua lege privind taxa auto intră în vigoare în 2012
Noua lege privind taxa auto, care prevede o reducere acesteia cu până la 25%, va intra în vigoare în 2012, după promulgarea ei de către preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, informează reprezentanţii Ministerului Mediului. Actul normativ dă posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai…
-
Proiectul de Lege privind taxa auto de poluare a fost aprobat de Guvern
Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce prevede reducerea impozitului cu până la 25%, a fost aprobat miercuri de Guvern, informează un comunicat al Ministerului Mediului. Proiectul prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie…