Târg România – Italia, ediția a VII-a


Târg România – Italia, ediția a VII-a

CCIRO Italia și Asociația Românilor din Italia organizează la Roma în perioada 28 noiembrie – 29 noiembrie 2015 a VII-a ediție a ”Târgului România – Italia”. Scopul evenimentului este acela de a promova interesele statului român pe piața italiană, evidențiind câteva sectoare cheie ale economiei românești concentrându-se cu precădere pe turism și servicii. În cadrul târgului va fi organizată ”Bursa locurilor de muncă”, oportunitate importantă pentru a prezenta românilor din diaspora ofertele de muncă și toate noutățile legislative ce îi privesc.

Cu această ocazie CCIRO Italia va elabora un catalog al târgului, care va fi publicat în cadrul numărul special al revistei InfoCameraItalia. În cuprinsul acestui catalog vor fi prezentați toți operatorii economici participanți, precum și întreaga gamă de produse și servicii ale acestora, tocmai pentru a mijloci crearea unor viitoare parteneriate cu operatori economici sau instituții italiene interesate.

Toți cei interesați sunt rugați să transmită prezentarea societății/instituției pe care o reprezintă, prezentare care să conțină mai multe detalii referitoare la activitatea desfășurată, oportunitățile precum și parteneriatele propuse, dar nu în ultimul rând așteptările avute de la acest eveniment. În cazul instituțiilor cum ar fi consilii județene/primării prezentarea trebuie să conțină o viziune de ansamblu asupra oportunităților investiționale prezente la nivel local și regional, obiectivelor turistice prezente în teritoriu, precum și asupra oportunităților oferite de sectorul turistic.

De asemenea în cadrul acestei inițiative vor fi implicate toate agențiile de ocupare a forței de muncă din România, care sunt rugate să transmită toate informațiile referitoare la locurile de muncă vacante, la oportunitățile de angajare destinate cetățenilor români din diaspora, cu scopul sensibilizării și de ce nu al reintegrării acestora în țesutul productiv românesc.

 

Vă invităm să vizionați prezentarea evenimentului accesând link-ul succesiv:  https://drive.google.com/file/d/0B0t9p2_gILCcWjJSWklWelZJUHM/view?usp=sharing.

Vă invităm să vizionați spot-ul publicitar al evenimentului accesând link-ul următor: http://youtu.be/CkhzI–X83w.

 

Vă rugăm să trimiteți prezentările la adresa: office@cciro.it.

Relații suplimentare puteți obține: Andra ENEA, Responsabil birou operativ CCIRO Italia

Sursa:

Camera de Comerț și Industrie a României în Italia

Birou operativ: Largo Carlo Salinari, 19 – 00142 Roma

Tel.: +39 06/31057771

Email: andra.enea@cciro.it