Târgul internaţional de tehnologii organizat de ONU la Valencia, Spania, în perioada 23-24 aprilie 2015


Târgul internaţional de tehnologii organizat de ONU la Valencia, Spania, în perioada 23-24 aprilie 2015

Divizia de achiziţii a ONU (UNPD-United Nations Procurement Division-a nu se confunda cu UNDP-United Nations Development Programme), împreună cu Departamentul de suport în teren (DFS-Department of Field Support) organizează, în perioada 23-24 aprilie a.c., la Valencia-Spania, un târg internaţional de tehnologii care sunt avute în vedere pentru necesarul de achiziţii viitoare al agenţiilor ONU şi, mai ales, al misiunilor din teren.

Târgul va fi vizitat de oficialii de rang înalt ai ONU, din cadrul misiunilor de menţinere a păcii (16 misiuni active, în momentul din faţă, având activitate de achiziţii şi buget alocat în acest sens), precum şi de către experţi de la sediul ONU (UNHQ-United Nations Headquarters) şi de la Centrul global de sevicii al ONU de la Brindisi-Italia (cel care răspunde de o serie de aspecte de logistică la misiunile de menţinere a păcii ale ONU).

Companiile expozante vor avea ocazia să facă o scurtă prezentare-pe domeniul lor de activitate-urmată de o demonstraţie pe viu a funcţionării echipamentului respectiv, în cadrul unor workshop-uri specializate.

Târgul va acoperi următoarele domenii de interes (pentru achiziţii ONU):

-management al flotei de transport şi sistem de localizare a vehiculeleor (FMVTS-Fleet Management and Vehicle Tracking System); tehnologia va consta dintr-un sistem activ, care poate transmite date în timp real, cu o acoperire de 24 de ore şi posibilitatea de afişare a datelor, în timp real, online; în plus, sistemul va trebui să fie capabil să activeze şi dezactiveze permisele conducătorilor auto de la distanţă, să dispună de GPS şi să poată imobiliza vehiculele de la distanţă, în situaţii de răpiri;

-sisteme de drone şi soluţiile tehnologice aferente, pentru supravegherea la mare distanţă, inclusiv opţiunea de achiziţionare de senzori de supraveghere;

-tehnologie de localizare a avioanelor prin satelit;

-soluţii pentru echipament geo-tehnic pentru infrastructura digitală mobilă (ex. ţesături geo-tehnice) pentru activităţi orizontale de construcţii (drumuri şi aerodromuri) în zone cu calitatea solului improprie;

-soluţii de poduri pre-proiectate, pentru drumuri cu traversări de râuri;

-soluţii pentru generataore atmosferice de apă, pentru tabere de 50 şi 200 de persoane;

-soluţii pentru pentru reciclare econogică de deşeuri şi ape reziduale, pentru tabere de 50 şi 200 de persoane;

-soluţii de generatoare de curent electric cu zero emisii poluante, pentru zone izolate sau cu mini-reţele electrice;

-soluţii pentru producerea de energie „curată” din gunoaie, pentru tabere de 50 şi 200 de persoane;

-incineratoare nepoluante, pentru tabere de 200 de persoane;

-soluţii pentru sistem de tabără autonom, de mică greutate, instalabil rapid (de tip expediţionar), pentru tabere de 50 şi 200 de persoane;

-tehnologie telemedicală, permiţând sfaturi medicale la distanţă, în timp real;

-soluţii creative de interconectivitate (ex.: O3B).

În scopul selecţionării companiilor expozante, UNPD a solicitat sprijinul tututot Misiunilor Permanente la ONU pentru nominalizarea de companii furnizoare pe sectoarele menţionate mai sus, din ţările interesate, care pot să participe (ca expozanţi) la târg.  Companiile nominalizate vor trebui să furnizeze informaţiile tehnice despre produsele/ tehnologiile oferite, precum şi datele de contactare ale reprezentanţilor lor, nu mai târziu  de 23 martie 2015, domnului Ars Venema, DFS, e-mail:  venema@un.org, telefon 001-917-367-9041. Trebuie subliniat că firmele nominalizate vor fi prezentate sistemului ONU numai prin intermediul Misiunilor Permanente la ONU (respectiv, în cazul României, Misiunea Permanentă a României la Naţiunile Unite, de la New York), deoarece ONU nu va putea să ia în considerare cererile de participare adresate direct (către ONU). Ca atare, lista cu companii nominalizate trebuie să ajungă la ONU, prin intermediul Misiunilor Permanente, înainte de data-limită de transmitere a documentaţiilor tehnice (23 martie).

Companiile selectate ca expozanţi vor fi notificate asupra acestui lucru la data de 31 martie 2015 şi vor trebui să suporte toate costurile ocazionate de participarea lor la Târgul de la Valencia.

În măsura în care există interes de participare din partea sectoarelor industriale româneşti, pentru operativitate, propunem a se adresa corespondenţa aferentă direct către Misiunea Permanentă a României la ONU (katalin.oanta@romaniaun.org) şi, în copie, la BPCE New York (chivel.porumb@romconsny.org). Documentaţia tehnică şi datele de contactare vor fi transmise, conform instrucţiunilor, la domnul Ars Venema, imediat ce lista firmelor interesate va fi remisă ONU de către Misiunea Permanentă a Românie la ONU (nu înainte), dar nu mai târziu de 23 martie.

Târgul dedicat achiziţiilor viitoare ale misiunilor de menţinere  a păcii ale ONU reprezintă o foarte bună oportunitate de a prezenta soluţii creative valabile pentru unele din zonele geografice (în principal Africa şi Orientul Apropiat, acolo unde se află, în mare parte, misiunile active de menţinere a păcii) cu care România a avut, sau mai are, o anumită cooperare economică.

Sursa:

Biroul de Promovare Comercial-Economică

CONSULATUL GENERAL al ROMANIEI

200 E 38th Street

New York, NY 10016

Tel. 212-6811988

E-mail: chivel.porumb@romconsny.org