Tradeville a fost cel mai activ intermediar la Sibex în 2010, cu 467.950 de contracte realizate


Spread the love

Casa de brokeraj Tradeville Bucureşti a intermediat cele mai multe tranzacţii în 2010 la Bursa din Sibiu (Sibex), cu 467.950 de contracte realizate, în timp ce locul al doilea în clasamentul anual a fost ocupat de WBS România, cu 461.764 de contracte.

Tradeville a ocupat, astfel, pentru al doilea an la rând prima poziţie în topul caselor de brokeraj active la bursa sibiană.

Pe locul al treilea în topul anului 2010 s-a clasat Estinvest, cu 358.958 de contracte, iar SSIF Broker s-a clasat pe patru, cu 326.722 de contracte.

Intercapital Invest s-a clasat pe a cincea poziţie, după ce a intermediat anul trecut 211.036 contracte la termen, în timp ce KBC Securities a avut un rulaj de 190.501 de contracte.

În 2010, la Bursa din Sibiu au activat 38 de intermediari, care au încheiat 1.637.794 de contracte.

Totodată, în 2010, pe piaţa spot Sibex au tranzacţionat 20 de intermediari, care au tranzacţionat 15,7 milioane de acţiuni Sibex şi 5,4 milioane de acţiuni Prodplast Imobiliare, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de 47,5 milioane lei.

În topul realizat pe baza valorii tranzacţiilor, SSIF WBS România a ocupat prima poziţie, cu tranzacţii de 27,73 milioane lei. Pe locul secund s-a clasat SSIF IFB Finwest, cu o valoare a tranzacţiilor de 15,41 milioane lei.

SSIF HTI Valori Mobiliare a ocupat locul trei, cu tranzacţii de peste 15 milioane lei. KBC Securities a realizat transferuri cu acţiuni în valoare de 10,63 milioane, ocupând locul 4, iar SSIF Intercapital de 7,80 milioane, clasându-se pe locul 5.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.ziare.com