Transgaz şi-a planificat pentru 2011 investiţii de peste 400 mil. lei, cu 30% mai mari decât în 2010


Transportatorul naţional de gaze naturale Transgaz SA din Mediaş şi-a planificat pentru acest an investiţii de circa 413 milioane lei, cu 30% mai mari faţă de cele realizate anul trecut, de 317 milioane lei, a declarat pentru NewsIn directorul Direcţiei de Strategie al companiei, Elisabeta Ghidiu.

„Investiţiile de 413 milioane lei programate pentru acest an vor fi direcţionate atât spre lucrări noi, cât şi spre proiecte în curs de derulare. Din suma totală, 183 milioane lei vor merge în programul de modernizare şi dezvoltare, iar 230 milioane lei vor fi alocate pentru reabilitarea unor conducte de gaze”, a declarat Elisabeta Ghidiu.

De asemenea, Transgaz vrea să îşi majoreze capitalul social cu 14% (adică aproape 112 milioane euro), în acelaşi timp cu listarea pe bursă a unui pachet de 15% din acţiuni, a afirmat Elisabeta Ghidiu.

Potrivit unui comunicat emis luni pe site-ul companiei, Transgaz a trimis către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) o notă de fundamentare în care a cerut ca „în paralel cu vânzarea pachetului de 15% de către stat să se facă şi o majorare de capital, astfel încât acţiunile pe care le vom emite pentru majorare să fie vândute direct pe bursă”.

Directorul Direcţiei de Strategie al Transgaz menţionează că societatea a propus această majorare de capital pentru a finanţa investiţiile.

„Am făcut calculele astfel încât statul să rămână acţionar cu 51% la Transgaz. Prin vânzarea la bursă a celor 15% din acţiuni, banii ar merge direct la acţionarul majoritar. Iar în urma acestei majorări, banii rămân la companie. Altfel, sursele de finanţare s-ar restrânge drastic. Propunerea a fost făcută la începutul anului, iar în prezent se analizează la OPSPI”, a adăugat reprezentantul Transgaz.

Compania are în prezent un capital social de 117.738.440 lei.

Profitul net al transportatorului naţional de gaze naturale Transgaz SA din Mediaş a crescut anul trecut cu 23%, la 367,79 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a companiei a crescut cu  10,5%, la 1,312 miliarde lei. În 2009, Transgaz a realizat un profit net de 298,63 milioane lei şi o cifră de afaceri de 1,187 miliarde lei.

Transportatorul naţional de gaze Transgaz este deţinut de statul român, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri având 73,5% din capitalul social, Fondul Proprietatea aproximativ 15%, iar restul de 11,5% reprezintă acţiunile libere (free-float), care se tranzacţionează la BVB.

Sursa: NewsIn