TVA la alimente ar putea scădea de la 24% la 9%. Seceta, în schimb, scumpeşte produsele


Spread the love

Executivul a hotărât ca taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru produsele alimentare să fie redusă la 9%, hotărâre care va fi inclusă în proiectul de buget pentru anul viitor. Premierul Victor Ponta a declarat că 9 procente din actualul TVA vor merge către bugetul de stat, iar 15 procente către producătorii ce deţin acte pentru mărfurile comercializate.

Totodată, Guvernul va solicita Comisiei Europene realocarea a 200 milioane euro către programe de infrastructură rurală şi să anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010, pentru care beneficiarii nu au efectuat nicio plată în ultimii ani. Fondurile vor fi alocate pentru noi proiecte agricole.

Măsurile ar urma să aducă un echilibru pe piaţă şi să estompeze valul scumpirilor din toamnă, generate de secetă. Patronatele din domeniul agricol consideră că deciziile legate de TVA pentru alimente vor aduce mai mulţi bani la buget, întrucât va fi redusă evaziunea fiscală şi vor avea ca efect şi scăderea preţurilor, consumatorii păstrându-şi puterea de cumpărare.

Pe de altă parte, un impact puternic asupra preţului de bază al alimentelor va avea şi deprecierea masivă din ultima perioada a monedei naţionale.

Seceta a pus la pământ culturile autohtone

Producătorii de cereale au anunţat pierderi semnificative ale culturilor din acest an. Ei spun că, din cauza secetei, pierderile la grâu sunt de peste 30%, iar jumătate din culturile de floarea soarelui sunt compromise. Astfel, pentru pâine se preconizează din toamnă o creştere a preţului cu 30 de procente, lucru care ar putea fi contracarat de aplicarea unui TVA de 9% la alimente, astfel încât portofele românilor nu vor mai resimţi scumpirile.

Şi culturile de cartofi din Transilvania sunt grav afectate de seceta prelungită din această vară. Dacă nu va ploua în următorul interval, în pericol se află şi sfecla de zahăr. Pagubele provocate de caniculă sunt uriaşe în mai toate zonele ţării, dat fiind sistemul precar de irigaţii.