Ucraina se opune ferm unei eventuale fuziuni între Naftogaz şi Gazprom


Ucraina se opune ferm unei eventuale fuziuni între compania sa Naftogaz şi grupul rus Gazprom, a spus sâmbătă, la summitul CSI, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

„Această posibilitate nu este luată în calcul”, a răspuns el, întrebat dacă cele două companii ar putea fuziona pentru a scădea preţul gazului rus livrat Ucrainei.

Declaraţia liderului de la Kiev intervine după ce şeful Gazprom, Aleksei Miller, a spus că Moscova va reduce preţul gazului livrat Ucrainei în cazul în care cele două societăţi vor fuziona.

Vineri, premierul ucrainean Mikola Azarov a spus că actualele contracte de livrare de gaz încheiate între Moscova şi Kiev contravin legilor ucrainene şi trebuie revizuite. Potrivit lui, relaţiile dintre Ucraina şi Rusia în sectorul gazului sunt stabilite printr-un acord interguvernamental semnat în 2004, care obligă părţile să fixeze anual volumul livrărilor de gaz.

„Din nefericire, acest acord interguvernamental din 2004, care are supremaţie asupra legislaţiei naţionale, nu a fost respectat niciodată, De asemenea, considerăm că toate contractele încheiate în 2009 contrazic acest acord, cel puţin în ceea ce priveşte volumul anual al livrărilor de gaz”, a subliniat şeful Guvernului ucrainean.

Kievul încearcă, de luni de zile, să determine Moscova să scadă preţul gazului pe care i-l vinde. Kremlinul se declară dispus să facă acest lucru, cu condiţia ca Ucraina să accepte să adere la uniunea vamală formată de Rusia, Belarus şi Kazahstan. De asemenea, Moscova vrea ca Naftogaz să fuzioneze cu Gazprom.

Însă Guvernul ucrainean vrea să lichideze Naftogaz şi ca toate contractele actuale de gaz să fie revizuite, a anunţat vineri Azarov. Premierul a spus că Naftogaz nu va mai exista şi că, după o perioadă de timp, companii noi vor lua locul Naftogaz pe piaţă.

Sursa: NewsIn