Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au întreprins acţiuni de control a unităţilor alimentare amplasate în Iulius Mall. Comisarii au găsit numeroase nereguli în zona food-courtului de la mall-ul din Gheorgheni, astfel încât un restaurant a fost închis temporar. Au fost aplicate nouă amenzi, în total de 13.000 lei. Abaterile identificate se referă la depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime, produselor finite şi etichetarea incompletă a preparatelor destinate comercializării.
“Un operator economic, urmare controlului efectuat şi consilierii oferite, a luat decizia de a închide temporar unitatea, pâna la remedierea deficienţelor şi modernizarea spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea”a declarat comisarulul şef de la Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu. Este vorba restaurnatul fast-food Yummy Yang, specilizat în preparea mâncării chinezeşti.
După controalele de la Iulius Mall, vor fi verificate şi unităţile alimentare din Polus Center.