UniCredit: Noul regulament al BNR poate afecta consumul, este una din provocările sistemului bancar


Preşedintele UniCredit Ţiriac Bank, Dan Pascariu, a declarat miercuri că noul regulament al BNR privind restricţionarea creditului în valută va afecta consumul, acesta fiind una dintre provocările sistemului bancar din România.

„Noul regulament al BNR poate afecta cu siguranţă consumul. Este una dintre provocările sistemului bancar şi vom vedea în ce măsură ne putem replia. Sigur că, în condiţiile în care dobânzile la lei tot vor trebui să scadă şi se va reduce diferenţialul de dobândă, românii se vor obişnui să ia credite în lei”, a menţionat Pascariu.

Preşedintele UniCredit Ţiriac Bank consideră că, până la sfârşitul acestui an, este nevoie de o reducere a dobânzii de politică monetară. „Ar fi un semnal în sistem şi sunt convins că se vor reduce şi dobânzile la creditele băncilor comerciale”, a mai spus Pascariu.

Şeful UniCredit Ţiriac Bank este de părere că, în absenţa unei reluări a consumului, „este greu de crezut că vom putea asista la o creştere economică reală”. „Dacă oamenii nu consumă, nu cumpără, nu fac investiţii, firmele nu au ce să producă”, susţine Pascariu.

Potrivit acestuia, creşterea economică nu poate sta doar la baza exportului. „Sigur că, aşa cum se vede ea acum în Europa, criza poate să complice lucrurile. Eu sunt în continuare optimist că reluarea consumului poate avea loc chiar din acest an, dar nu la nivelul din anii trecuţi. Sunt oarecare semnale. În luna iulie a crescut consumul cu amănuntul, într-o măsură foarte mică. Iulie şi august au fost luni de vacanţă, probabil că trimestrul al patrulea ar trebui să fie mai consistent din acest punct de vedere”, a mai spus Pascariu.

Potrivit unui proiect de regulament publicat pe pagina de internet a BNR, creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioadă de cel mult cinci ani, iar solicitanţii trebuie să aducă garanţii de cel puţin 133% din valoarea împrumutului.

De asemenea, proiectul BNR prevede că, pentru finanţările imobiliare în euro, solicitanţii vor avea nevoie de un avans de cel puţin 30%, de 15% în cazul creditelor imobiliare în lei şi de 40% în cazul finanţărilor în alte monede străine.

Sursa: NewsIn