WSJ: Grecia, tot mai aproape de ieşirea din UE. România prezintă riscuri majore de contagiune


Guvernele şi băncile centrale din Europa Centrală şi de Est se pregătesc pentru ieşirea Greciei din zona euro, care ar declanşa turbulenţe grave pe pieţe, ar conduce la deprecierea puternică a monedelor din regiune, la creşterea costurilor creditului şi frânarea exporturilor, potrivit Wall Street Journal  (WSJ)

Regiunea este însă vulnerabilă, cele mai mari riscuri fiind semnalate în Ungaria, din cauza gradului ridicat de îndatorare a guvernului, în timp ce România ar trebui să fie îngrijorată de prezenţa semnificativă a băncilor greceşti, iar Bulgaria de exporturile către Grecia, una dintre principalele pieţe de desfacere pentru producătorii de la sud de Dunăre, potrivit unei analize a WSJ, citată de mediafax.ro.

Majoritatea statelor din regiune au o expunere limitată faţă de Grecia, cu excepţia României şi Bulgariei. Analiştii consideră că ieşirea statului elen din zona euro ar declanşa trecerea panicată a investitorilor de la active din Europa emergentă către investiţii percepute drept sigure. Monedele din regiune s-ar deprecia, iar costurile de finanţare ale guvernelor şi companiilor ar creşte. Populaţia cu credite în valută din Polonia, Ungaria şi România ar fi afectată în mod special.

Un alt canal de transmitere a crizei ar fi băncile. Multe instituţii de credit din regiune depind de finanţarea de la bănci-mamă din zona euro, iar ieşirea Greciei din uniunea monetară ar declanşa o criză la nivelul sistemului bancar vest-european, afectând sever fluxul de fonduri către statele din Est.

Comisia Europeană face presiuni asupra Greciei să închidă în etape anumite bănci, posibil chiar a cincea mare bancă elenă ATEbank (specializată pe sectorul agricol), au declarat pentru Reuters surse din UE, potrivit www.agerpres.ro. “Intrăm într-o nouă fază cu Grecia, Spania şi Portugalia. Unele bănci vor fi închise, iar la altele va fi redusă activitatea. Întotdeauna va fi un echilibru”, amenţionat sursa citată