Șeitan: Salariul minim pe economie va fi cuprins între 600 și 700 de lei


Salariul minim pe economie va fi cuprins între 600 şi 700 de lei, Ministerul Muncii purtând negocieri, în prezent, cu sindicatele și patronatele, a declarat, joi, la Târgovişte, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, transmite corespondentul NewsIn.

Oficialul guvernamental a precizat că se încearcă unificarea „așa-numitelor salarii minime pe economie”. El a evitat să precizeze cuantumul acestuia, precizând că salariul minim pe economie va fi între 600 şi 700 de lei, în funcție de negocierile cu partenerii sociali.

”În ceea ce priveşte salariul minim pe economie suntem în negocieri şi cu sindicatele şi cu patronatele ca să unificăm aşa numitele salarii minime pe economie între sistemul bugetar, care de fapt nu are un salariu minim brut, acela e unic pe economie, 600 de lei acum şi are prima treaptă de salarizare 700, vom face o singură valoare şi o să încercăm să o ducem la peste 600 de lei. Nu vă pot spune acum cifra la care o să ne angajăm”, a menționat Mihai Şeitan.

Întrebat dacă va demisiona, ministrul Muncii a spus că deocamdată rămâne în funcție.

”Când e vorba de demisie sau de demitere întrebările sunt inutile atâta timp cât demisia mi-o dau eu când consider eu că e necesar, e un act unilateral (…). Când o să fie cineva să mă demită mă demite şi am plecat, dacă eu o să consider că trebuie să plec o să plec eu. Până atunci, stau”, a spus Şeitan.

Ministrul Muncii, Mihail Şeitan, participă, joi, la o întâlnire cu şefii Direcţiilor de Asistenţă Socială din ţară, organizată la Centrul de Perfecţionare Profesională al Consiliului Judeţean Dâmboviţa de la Gâlma. Ministrul mai are programate vizite la Centrul de Asistenţă Socială de la Pucioasa şi la Centrul Medico-Social Răcari.

Sursa: NewsIn

Foto:  http://www.1235.ro