„Agricultura şi perspectivele de creştere în 2013” – Seminar organizat de CCIR în parteneriat cu Misiunea Economică UBIFRANCE


Camera de Comerţ şi Industrie a României – Camera Naţională, în parteneriat cu Misiunea Economică UBIFRANCE din cadrul Ambasadei Franţei în România, organizeaza seminarul Agricultura şi perspectivele de creştere în 2013 care va avea loc la Amfiteatrul Albastru, din incinta Palatului Camerei Naţionale, în data de 11 decembrie, începând cu orele 09.30.

Evenimentul se adresează producătorilor şi distribuitorilor de produse agricole şi alimentare, dar şi prestatorilor de servicii financiare şi asigurări, prestatorilor de servicii de consultanţă şi formare profesională în domeniu şi tuturor celor care sunt implicaţi în activităţi directe sau adiacente industriei agro-alimentare.

Seminarul se va bucura de prezenţa oficialilor din cadrul Sistemului Cameral românesc, Misiunii Economice UBIFRANCE în România, Programului ONU pentru Dezvoltare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Afacerilor Europene, ce vor oferi informaţii privind perspectivele de creştere ale agriculturii româneşti, atât pe plan intern, cât şi la nivel european şi global. În cadrul seminarului interactiv, lectorii vor răspunde întrebărilor reprezentanţilor mediului de afaceri şi vor detalia temele supuse dezbaterii.

Tariful de participare este de 100 RON/persoană (plus TVA), iar plata se face la casieria Camerei de Comerţ şi Industrie a României, tronson III, et. 4 sau prin virament bancar, în contul CCIR RO31 RZBR 0000 0600 0240 7957, deschis la Raiffeisen Bank SMB, cod fiscal RO 2842250.

Pentru detalii, persoana de contact din cadrul Camerei Naţionale este Dl. Adrian Marica, Consilier, Direcţia Reprezentare Camerală, Biroul Relaţii Externe, telefon: 021/3190088.