ANAF: 45% dintre contribuabilii mari şi mijlocii şi-au depus declaraţiile fiscale online la termen


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că aproximativ 45% dintre contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi 53% din sediile secundare ale acestora, şi-au depus declaraţiile fiscale aferente lunii octombrie online la termenul de declarare, respectiv 25 noiembrie.

Începând cu obligaţiile declarative aferente lunii octombrie, contribuabilii mari şi mijlocii, definiţi conform reglementărilor în vigoare, precum şi sediile secundare ale acestora, au obligaţia depunerii online a declaraţiilor fiscale.

Astfel, până la data de 25 noiembrie şi-au transmis declaraţiile fiscale prin intermediul Sistemului Electronic Naţional aproximativ 45% dintre contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi 53% din sediile secundare ale acestora.

„Din totalul de 1.940 de contribuabili mari, peste 55% (1.079 de companii) şi-au depus online declaraţiile fiscale aferente lunii octombrie, respectiv şi pentru cele 9.678 de sedii secundare aferente acestora, iar din cei 18.163 contribuabili mijlocii,  7.955 şi-au depus declaraţiile online, respectiv şi pentru cele 3.489 de sedii secundare ale acestora”, se arată într-un comunicat transmis duminică de ANAF.

Totodată, aproape 14.000 de contribuabili mici au preferat să-şi depună online declaraţiile fiscale aferente lunii octombrie, deşi, pentru această categorie de contribuabili, metodă online de depunere este facultativă.

„Depunerea online a declaraţiilor fiscale reprezintă un pas important în modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.  Este îmbucurător faptul că celor 45% dintre contribuabilii mari şi mijlocii care au înţeles importantă acestui demers li se alătură un număr considerabil de contribuabili mici, care au ales modalitatea de depunere online a declaraţiilor fiscale, deşi pentru această categorie varianta online de depunere era o metodă alternativă de declarare. Îi încurajăm pe toţi agenţii economici să utilizeze metoda online de depunere a declaraţiilor fiscale”, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

ANAF atrage atenţia că, începând cu luna ianuarie 2011, vor fi prevăzute amenzi pentru acei contribuabilii mari şi mijlocii, care nu vor utiliza metoda online de depunere a declaraţiilor fiscale.

Declaraţiile fiscale se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Lista furnizorilor de certificate digitale calificate acreditaţi în prezent se găseşte pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (www.mcsi.ro), „Registrul furnizorilor de servicii de certificare”, aceştia fiind, în ordine alfabetică, S.C. CERTSIGN S.R.L., S.C. DIGISIGN S.A., S.C. TRANS SPED S.R.L. Procedurile de obţinere a certificatelor digitale sunt publicate pe site-urile furnizorilor.

Sursa: NewsIn