ANAF – Informatii de interes public privind formularul 013 şi 101


Sedii permanente – formular 013 şi formular 101

DGFP Cluj informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 439/18.07.2013 a fost publicat OPANAF nr. 877/09.07.2013 privind aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 013 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente”.

Contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente înregistrate fiscal până la 30 iunie 2013 sunt obligaţi să depună  până la 31 iulie 2013 formularul 013.

Declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită de lista sediilor permanente înregistrate fiscal până la 30.06.2013, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor, precum şi de lista sediilor permanente înregistrate fiscal până la 30.06.2013, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor.

Declaraţia de înregistrare se depune de contribuabilul nerezident, prin sediul permanent desemnat, la organul fiscal competent şi va fi însoţită de certificatul de înregistrare fiscală şi certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, după caz, în original, ale sediului permanent desemnat, precum şi de certificatele de înregistrare fiscală, în original, ale sediilor permanente care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor.

Sediile permanente înregistrate fiscal până la data de 30 iunie 2013 îşi îndeplinesc obligaţiile declarative, cu termen de declarare până la data de 25 iulie 2013 inclusiv, utilizând codul de înregistrare fiscală valabil până la 30 iunie 2013.

La data atribuirii codului de înregistrare fiscală pentru contribuabilul nerezident, organul fiscal competent anulează codul de înregistrare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală ale sediilor permanente care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor.

DGFP Cluj informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 432/16.07.2013 a fost publicat OPANAF nr. 878/09.07.2013 prin care se modifică formularele 100 şi 101.

Potrivit acestui act normativ, pentru sediile permanente care închid perioada impozabilă până la 30 iunie 2013 inclusiv, conform art. 291 din Codul Fiscal actualizat, nu se va depune pentru impozitul pe profit aferent trimestrului II 2013 formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Aceste sedii permanente vor depune, până la 25 iulie 2013 inclusiv,” Declaraţia privind impozitul pe profit”- formularul 101.