BNR pune în circulaţie o monedă din argint la 150 de ani de la stabilirea stemei Principatelor Unite


Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 27 iunie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la stabilirea stemei Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.

Moneda are o valoare nominală de 10  lei, are formă rotundă, cu margine zimţată, diametru de 37 milimetri, greutate de 31,103 grame şi un tiraj de 500 de exemplare.

Aversul prezintă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, stema României, valoarea nominală „10 Lei“ şi anul de emisiune „2011“, iar la exterior, inscripţiile în arc de cerc „România“ şi „Alexandru Ioan Cuza“.

Reversul prezintă într-un scut unic două ecusoane alăturate, în care sunt reprezentate simbolurile celor două principate, Moldova şi Ţara Românească. Cele două ecusoane sunt timbrate de o coroană princiară. La exterior se află inscripţia circulară „Stema Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească“, iar în exergă anul „1861“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 420,00 lei, exclusiv TVA.

Monedele din argint dedicate Aniversării a 150 de ani de la stabilirea stemei Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească, au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa: NewsIn