-
Franks: România trebuie să aibă o piaţă flexibilă şi productivă ca să iasă din criză
Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a declarat, joi, la finalul discuţiilor cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, că România trebuie să aibă o piaţă a muncii flexibilă şi cât mai productivă ca să iasă din criză. Şeful delegaţiei FMI a precizat că, în întâlnirea cu ministrul Muncii au fost abordate teme…
-
Importurile nete de energie ale României au scăzut cu 41% din 1990 – raport CRPE
Importurile nete de energie ale României au scăzut cu 41% din 1990, dependenţa de acestea fiind mai scăzută decât media UE-27, ţara noastră având rezerve de petrol pentru 20 de ani şi de gaze naturale pentru aproximativ 15 ani, potrivit unui raport al Centrului Român de Politici Europene (CRPE). Astfel, în prezent, dependenţa de petrol…
-
Bursele europene au închis în creştere, după corecţiile din şedinţele precedente
Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de joi pe verde, după corecţiile mari din şedinţele anterioare generate de coborârea ratingurilor Greciei, Portugaliei şi Spaniei, în condiţiile în care datele din piaţa americană a muncii au arătat o îmbunătăţire a situaţiei. Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a crescut cu 0,56%,…
-
Acţionarii SIF Transilvania au aprobat bugetul pentru acest an şi distribuirea de dividende
Acţionarii SIF Transilvania (SIF3) au aprobat, joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit net de 55 milioane lei, de peste două ori mai redus comparativ cu câştigul de anul trecut, şi acordarea unui dividend brut de 0,03 lei/titlu, similar cu cel din 2008.
-
ANRMAP: Instituţiile preferă contracte ieftine în dauna calităţii şi invocă eronat Curtea de Conturi
Autoritatea pentru Reglementarea Achiziţiilor Publice va elabora noi modele de atribuire de contracte, bazate pe calitatea produsului cumpărat, nu doar pe cel mai scăzut preţ, după ce a constatat că instituţiile preferă preţul cel mai mic în dauna calităţii şi invocă nejustificat Curtea de Conturi.
-
Bugetul consolidat a avut un deficit de 8,22 miliarde lei, în limita convenită cu FMI
În primele trei luni, veniturile bugetului general consolidat s-au ridicat la 37,53 miliarde lei, în scădere cu 1,4% faţă de perioada similară a anului trecut, şi au reprezentat 7% din PIB-ul estimat pentru acest an, de 538,9 miliarde lei.
-
Constructorii consideră benefice propunerile de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice
Constructorii consideră benefice modificările propuse de autorităţi privind legislaţia achiziţiilor publice, care prevăd, printre altele, derularea contestaţiilor doar la finalul licitaţiilor, scurtarea soluţionării reclamaţiilor şi limitarea plafonului de majorare a contractului iniţial. Astfel, potrivit noilor reglementări, firmele nemulţumite de derularea licitaţiilor pentru achiziţii publice nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii pe parcursul procedurii,…
-
Bugetul alocat programului „Rabla”, suplimentat de Guvern pentru încă 50.000 tichete de casare
Bugetul alocat programului „Rabla” va fi suplimentat pentru acordarea a încă 50.000 tichete de casare a maşinilor uzate, măsură anunţată de către reprezentanţii Guvernului la începutul şedinţei de miercuri. Ediţia 2010 a programului „Rabla” a început în 18 februarie, principalele modificări faţă de anii anteriori fiind faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un…
-
Guvernul pregăteşte creditul „Primul termopan”
Proprietarii de locuinţe şi-ar putea izola termic casele cu credite în lei garantate de stat, fără avans, cu dobandă compusă din rata interbancară ROBOR la 6 luni (în prezent 5,7%) plus o marjă de 0,5%, adică până în 7% pe an, şi în valoare de până la 1.500 de euro pe cameră de apartament, respectiv…
-
Cum poţi să îţi cumperi o casă de la ANL ?
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) ar urma să scoată la vânzare în acest an cel puţin 22.000 de locuinţe ieftine, la preţuri fără concurenţă. Din (ne)fericire, beneficiari vor fi doar chiriaşii ANL cu o vechime de cel puţin un an, informează www.incont.ro. Cel puţin teoretic preţurile vor fi de circa 19.000 de euro pentru o…
-
Conducerea Camerei a aprobat înfiinţarea subcomisiei de analiză a sistemului de asigurări
Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a anunţat luni că Biroul Permanent al Camerei a aprobat înfiinţarea, în cadrul Comisiei de politică economică, a unei subcomisii de analiză şi evaluare a sistemului de asigurări.Potrivit lui Pardău, solicitarea de înfiinţare a acestui for a fost făcută de Comisia pentru politică economică, iar conducerea Camerei Deputaţilor a hotărât…
-
Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice ar putea avea drept de acces pe proprietăţi private
Senatul a aprobat luni o propunere legislativă prin care furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ar putea primi drept de acces pe proprietăţi publice şi private pentru lucrări de infrastructură, proprietarii putând să refuze accesul doar din motive „temeinic justificate”. Astfel, potrivit propunerii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice beneficiază de drept de…
-
Banca Transilvania va raporta un profit net de 22 milioane lei pentru primul trimestru
Banca Transilvania (TLV) va raporta un profit net de 22 milioane lei pentru primele trei luni ale acestu ian, faţă de un milion lei în ianuarie-martie 2009, creştere datorată venitului mai mare din dobânzi, însă atenuată de provizioanele încă ridicate, anticipează analiştii contactaţi de Reuters.
-
Leul s-a depreciat în prima parte a şedinţei, referinţa BNR a urcat la 4,1246 lei/euro
Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de marţi, mişcare corelată cu cea a valutelor din regiune, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1246 lei/euro, cu 0,6 bani peste paritatea de luni.
-
Cartierele Impact din Cluj-Napoca şi Bucureşti vor include centre de imigrare
Impact Developer&Contractor (IMP) vrea să construiasă centre de imigrare în cadrul proiectelor rezidenţiale care urmează să fie dezvoltate la Cluj-Napoca şi în cartierul Ghencea din Bucureşti, unde să fie asigurate servicii de educaţie şi de plasare a forţei de muncă.
-
Barroso: I-am împărtăşit preşedintelui Băsescu îngrijorarea mea cu privire la creşterea deficitului
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat joi că este îngrijorat cu privire la creşterea deficitului bugetar în România, subiect despre care a discutat în întâlnirea de la Bruxelles cu preşedintele Traian Băsescu, menţionând că ţinerea sub control a indicatorului trebuie să fie o prioritate. „I-am împărtăşit preşedintelui Băsescu îngrijorarea mea cu privire la creşterea…