Ce ar trebui făcut pentru stimularea economiei? Vezi măsurile propuse de antreprenorii clujeni


Relansarea economică a României este imposibilă fără contribuţia întreprinderilor mici şi mijocii (IMM-uri) locale, este concluzia majoră a comisiei de experţi a grupului de iniţiativă Lobby pentru Cluj.

Suportul acordat companiilor româneşti prin creşterea fondurilor acordate prin MINIMIS (ajutoare acordate întreprinderilor pentru dezvoltare şi modernizare), profitul reinvestit scutit de impozitare, susţinerea investiţiilor private, tratament fiscal diferenţiat, reducerea TVA-ului de la 24% la 19% şi restructurarea companiilor de stat cu pierderi sunt doar câteva dintre soluţiile constate de comisia de experţi, ce-i are ca membri pe Robbert Rekkers, directorul Băncii Transilvania, Mihaela Rus, vicepreşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor Cluj, Adrian Coroian, vicepreşedintele Ligii Întreprinzătorului Român şi Mircea Miheştean, directorul executiv OTIMMC Cluj.

Grupul de iniţiativă mai consideră că oamenilor de afaceri ar trebui să li se impună să urmeze cursuri antreprenorile şi să deţină o diplomă în acest sens, iar statul ar trebui să semneze un contract de parteneriat cu bunii platnici, ca semn de recunoaştere şi respect.