Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au reprezentat 2,4% din PIB în 2009


Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat anul trecut circa 12,2 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), faţă de 2,7% din PIB în 2008, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS face precizarea că cheltuielile la nivel naţional includ investiţiile, cheltuielile curente interne (cheltuielile curente efectuate prin activităţi proprii de protecţia mediului) şi alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate, transferuri), nefiind cuprinse cheltuielile curente externe (cheltuielile pentru cumpărarea de servicii de protecţia mediului de la terţi, precum şi taxele plătite cu titlu de mediu).

La nivel naţional ponderea investiţiilor pentru protecţia mediului a producătorilor nespecializaţi a reprezentat 40,9% din totalul investiţiilor, urmată de cea a administraţiei publice (35,0 %)  şi a  producătorilor specializaţi (24,1 %).

Potrivit INS, în industria prelucrătoare s-au realizat 44,6% din cheltuielile producătorilor nespecializaţi, în timp ce sectorul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică”, a absorbit 27,0 %, iar industria extractivă 16,6 %.

Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli în domeniul protecţiei aerului se înregistrează la producătorii nespecializaţi (66,4 % din totalul cheltuielilor pentru acest domeniu). Pentru protecţia apei,  cele mai mari cheltuieli s-au efectuat de către producatorii specializati (49,6 %), care au înregistrat şi cele mai mari cheltuieli pentru managementul deşeurilor (74,4 %).

Sursa: NewsIn

Foto: http://andreeadrus.blogspot.com