COMUNICAT DE INTERES PUBLIC


Spread the love

COMUNICAT DE INTERES PUBLIC

„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii despre faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6 din 7 aprilie 2015, publicată în M.O. nr. 250/14.04.2015, au fost aduse o serie de modificări la Codul fiscal, care intră in vigoare începând cu data de 1 iunie 2015. Principalele modificări sunt:

Referitor la Titlul III „Impozitul pe venit

În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin executare silită, impozitul datorat de contribuabilul din patrimoniul căruia a fost transferată proprietatea imobiliară se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.

În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi, pentru care determinarea venitului brut se stabileşte pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei, şi în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, plăţile anticipate stabilite vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de documente justificative. Determinarea venitului anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se emite decizia de impunere, impozitul fiind final.

Pentru această categorie de venit nu se depune declaraţie privind venitul realizat.

Referitor la Titlul V “Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

Veniturile reprezentând dobânzi obţinute din România de o persoană juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, stat cu care România are încheiată o convenţie pentru evitarea dublei impuneri, cu excepţia dobânzilor care intră sub incidenţa prevederilor cap. IV de la Titlul V, se impun cu cota şi în condiţiile prevăzute de convenţia aplicabilă, dacă persoana juridică prezintă un certificat de rezidenţă fiscală valabil.

Veniturile din activităţi independente care sunt obţinute din România de o persoană fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri şi care prezintă un certificat de rezidenţă fiscală, se vor impune cu cota şi/sau în condiţiile prevăzute de convenţia aplicabilă.

Referitor la Titlul VI “Taxa pe valoarea adăugată

Se extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 9% şi pentru:

– livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele;

– serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice.’’

Sursa:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Cluj-Napoca