Doar 4,29 dintre români au fost implicaţi în 2010 în demararea sau conducerea unei afaceri-studiu


Spread the love

Un studiu realizat de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Univestităţii Babeş – Bolyai relevă faptul că 4,29% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani a fost implicată în 2010 în demararea unei afaceri sau era proprietarul uneia de mai puţin de 3,5 ani.

„Rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient în România din 2010 a fost de 4,29%. Aceasta înseamnă că 4,29% din populaţia cu vîrstă cuprinsă între 18 şi 64 de ani este implicată în demararea unei afaceri sau conduce şi este proprietarul unei afaceri de mai puţin de 3,5 ani”, a explicat Lehel Zoltan Gyorfy, lector univeristar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Univestităţii Babeş – Bolyai.

Potrivit reprezentantului Universităţii din Cluj, nivelul este destul de scăzut faţă de cel din ţări cu un grad de dezvoltare similar.

„La prima vedere, rezultatul pare că este unul destul de acceptabil, chiar mai ridicat decât în unele ţări cum ar fi Germania sau Danemarca, dar ne arată faptul că trebuie să avem mare grijă când ne uităm la astfel de statistici legate de activitatea antreprenorială, pentru că relaţia dintre dezvoltarea ţărilor şi activitatea anteprenorială în stadiul incipient nu este una liniară, ci este de forma U.  Dacă ne uităm la ţările cu nivel similar de dezvoltare cu România, ţările cu venituri mici şi medii, observăm că activitatea în stadiu incipient este între cele mai scăzute în lume în aceasată grupă de ţări, doar pe Rusia o depăşim în 2010”, a spus Lehel Zoltan Gyorfy.

În anul 2009, rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient în România a fost de 5,02%, în 2008 de 3,98%, iar în 2007 de 4,02%.

Rezultatele prezentate sunt bazate pe utilizarea datelor Global Entrepneurship Monitor (GEM), un proiect de cercetare la nivel global. În 2010, 59 de ţări au participat în acestă reţea de cercetare pentru a afla informaţii detaliate şi comparabile la nivel internaţional. România participă la proiectul de cercetare din 2007.

Sursa: NewsIn