Uniune bancară pentru zona euro. Băncile europene vor avea supraveghere centralizată


Şeful guvernului austriac, cancelarul social-democrat Werner Faymann, s-a declarat în favoarea constituirii unei uniuni bancare europene, cu reguli stricte de control. Declaraţia vine după ce Spania a cerut sprijin pentru bănci, iar zona euro a convenit să îi acorde până la 100 de miliarde de euro.

„Crearea euro în lipsa instrumentelor necesare de control a fost cu siguranţă o eroare. Statele Unite au o datorie mult mai mare decât cea a Europei, dar dispun de instrumentele necesare pentru administrarea ei, a declarat Faymann publicaţiei Kurier et Osterreich. Acesta a mai spus că trebuie stabilite măsuri eficace de creştere economică în zona euro, iar fondurile europene care nu au fost accesate să fie investite în programe care creează locuri de muncă.

Mai mulţi lideri ai partidului liberal german FDP, aliat de guvernare al cancelarului german Angela Merkel, dar şi reprezentanţi ai conservatorilor din CDU sunt împotriva ideii unei uniunii bancare europene, considerând că ar fi o nouă posibilitate pentru „sifonarea” solvabilităţii Germaniei, informează www.mediafax.ro

O astfel de uniune, promovată de Comisia Europeană  şi Banca Centrală Europeană, ar consta în supravegherea centralizată a băncilor şi un mecanism comun de garantare a depozitelor de economii.