Zece companii beneficiază în acest an de ajutoare de stat de 63,9 milioane euro


Spread the love

Ministerul Finanţelor a aprobat în 2011 acorduri de ajutoare de stat în valoare de 63,9 milioane euro pentru zece companii, în urma implementării proiectelor estimându-se crearea a peste 1.000 de locuri de muncă, potrivit datelor MFP.

Programul pentru susţinerea de proiecte mari de investiţii iniţiale, derulat de Ministerul Finanţelor Publice, are ca obiectiv dezvoltarea regională, în baza schemelor de ajutor de stat.

În anul 2011 au fost semnate zece acorduri de finanţare, numărul de locuri de muncă create în urma investiţiilor fiind de 1.091. Valoarea totală a investiţiilor făcute de cele zece companii se ridică la 170,94 milioane euro, potrivit MFP.

În luna septembrie, au fost aprobate două acorduri  în valoare de 4,93 milioane euro, respectiv cu Altius Internaţional (2,73 milioane euro), pentru unitatea de producţie de panouri fotovoltaice în Giurgiu, şi cu Alpla Plastic (2,2 milioane euro) pentru implementarea tehnologiei inovative de producţie a ambalajelor şi a soluţiilor de etanşare din materiale plastice, în localitatea Pantelimon – Ilfov.

Cea mai mare sumă în ceea ce priveşte ajutorul de stat, respectiv 17,88 milioane euro, a primit-o compania Honeywell, Ariceştii-Rahtivani, judeţul Prahova, pentru implementarea unei tehnologii inovative de producţie a plăcuţelor de frână. În acelaşi timp, Palace Sinaia beneficiază de ajutor de stat un milion euro pentru extindere structură de cazare şi diversificare servicii conexe şi turistice.

Anul acesta, au mai fost acordate ajutoare de stat pentru o fabrică pentru microirigaţii în Ariceştii Rahtivani, Prahova, beneficiar Toro Manufacturing and Sales, valoarea schemei fiind de 8,47 milioane euro; pentru diversificarea gamei de produse prin introducerea în fabricaţie de noi vehicule la Automobile Dacia Piteşti – 9,94 milioane euro, dar şi pentru diversificare şi extinderea capacităţii de producţie pentru baterii auto la Rombat Bistriţa – 8 milioane euro.

De asemenea, operatorul de servicii medicale Gral Medical beneficiază de un ajutor de stat de 8,68 milioane euro pentru construirea primului spital generalist privat cu servicii de radioterapie din România.

În baza acestor scheme de ajutor de stat, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat până în prezent ajutoare de stat în valoare de 314,41 milioane euro pentru susţinerea a 21 proiecte mari de investiţii, în valoare de 1,179 miliarde euro, în domenii precum producţia de autovehicule şi componente pentru autovehicule, cercetare – dezvoltare în sectorul auto, producţia de componente pentru microirigaţii, producţia de componente pentru industria aeronautică, producţia de vagoane pentru călători, producţia de componente pentru extracţia petrolului, componente pentru industria aeronautică, producţie din mase plastice, prelucrarea cărnii de pasăre, turism şi clinici medicale etc.

Aceste proiecte de investiţii creează 6.358 locuri de muncă.

Beneficiarii acestor finanţări nerambursabile de la bugetul de stat sunt şapte companii cu capital autohton şi 14 companii cu capital străin, care activează pe piaţa din România.

Sursa: NewsIn