Ședința Comisiei de Dialog Social


În data de 20 ianuarie 2014 a avut loc Ședința Comisiei de Dialog  Social din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. La sedința de dialog social au participat: dl. Dan Manolescu – secretar de stat, specialiști în problemele supuse dezbaterii pe Ordinea de zi din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, reprezentanți ai patronatelor și sindicatelor. Din partea Camerei Naționale a participat doamna Olivia Petcu, Director Economic.

În cadrul acestei ședințe a fost prezentat de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice o platformă care va funcționa gratuit pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și care își propune să asigure accesul la indicatori financiari din bilanțurile societăților comerciale, date consolidate pe obiectul principal de activitate cu selecție pe ani ( 2008-2012) și pe indicatori (aproximativ 30), atât în forma brută cât și procentuală, pe ramuri de activitate, pe coduri CAEN. Datele conținute sunt cele care pot fi făcute publice de către Ministerul Finanțelor.

Lansarea oficială a acestei platforme urmează să fie făcută publică și promovată de către reprezentanții Ministerului.

sursa: Camera de Comerț și Industrie a României