Șeitan: Nu pot fi multe modificări în scrisoarea FMI, ne încadrăm într-o situație financiară dată


Ministrul Muncii Mihai Șeitan a declarat marți că textul scrisorii către FMI nu poate suferi ”foarte multe” modificări deoarece Guvernul trebuie să se încadreze într-o situație financiară dată.

”Principial, nu! Nu foarte multe modificări pot fi făcute pentru că, până la urmă, totul trebuie încadrat într-o situație financiară dată. Nu ai de unde să aduni bani mai mulți și să îi aduci în sistem”, a declarat Șeitan, întrebat dacă sunt șanse ca măsurile deja convenite cu FMI, cuprinse în scrisoarea suplimentară, să fie modificate.

Reprezentanți ai Executivului au declarat marți, pentru NewsIn, că în scrisoarea către Fondul Monetar vor fi incluse și măsuri de combatere a ”evaziunii pe piața muncii”, nu doar a evaziunii fiscale, aceasta fiind una dintre modificările ce vor fi aduse textului.

Reprezentanții Guvernului au avut mai multe runde de negocieri cu sindicatele și cu patronatele în ultimele săptămâni, pe tema măsurilor convenite cu FMI. Textul scrisorii urmează să fie aprobat miercuri de Guvern, urmând ca Executivul să își asume răspunderea în Parlament, la începutul săptămânii viitoare, pe un proiect de Lege care va cuprinde măsurile convenite cu instituțiile financiare internaționale.

Sursa: NewsIn