APDRP finanţează cu peste 120 milioane euro proiecte de dezvoltare rurală, prin PERE


Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) finanţează cu peste 120 mil. euro investiţiile incluse în Planul European de Redresare Economică (PERE) pentru domeniul dezvoltării rurale, adică pentru folosirea energiei regenerabile, reducerea poluării şi calitatea produselor agricol.

„Aceste finanţări sunt bugetate separat de alocările Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) şi însumează până în prezent peste 120 de milioane de euro. Banii disponibili prin PERE se pot accesa numai împreună cu sprijinul financiar acordat prin PNDR pentru un proiect de investiţii, însă beneficiarul trebuie să alcătuiască un buget separat pentru ceea ce doreşte a fi finanţat prin această oportunitate”, potrivit unui comunicat emis joi de APDRP.

Măsurile care beneficiază de suplimentarea oferită prin PERE sunt Măsurile 121, 123, 125 şi 312.

În cadrul Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, operaţiunile finanţate prin PERE se referă la îmbunătăţirea eficienţei utilizării de îngrăşământ azotat, investiţii legate de producţia de lactate, tratamentul apelor reziduale, precum şi culturi perene de plante energetice.

Totodată, solicitanţii de fonduri nerambursabile care accesează Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice”, pentru procesarea produselor agricole şi silvice, pot primi finanţare prin PERE pentru prelucrarea biomasei în vederea obţinerii de energie regenerabilă, tehnici de producţie pentru economisirea apei, dar şi pentru ameliorări ale prelucrării şi comercializării lactatelor.

În ceea ce priveşte Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice”, fondurile PERE privesc investiţiile în tehnologiile de economisire a apei prin sisteme de irigaţii eficiente (staţii de pompare, contorizarea apei, etc).

La Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”, banii disponibili prin suplimentarea PERE pot constitui un sprijin financiar nerambursabil pentru achiziţionarea de echipamante pentru producere a energiei din alte surse regenerabile decât biocombustibilii.

Solicitanţii de fonduri vor completa un buget separat pentru investiţiile finanţate prin PERE din cadrul proiectului depus pe una din Măsurile menţionate şi se vor asigura că deţin şi cofinaţarea aferentă întregii valori eligibile a proiectului, inclusiv pentru bugetul PERE.

Ca răspuns la criza economică, încă din 2008 Comisia Europeană a propus o serie de măsuri menite să crească puterea de cumpărare, să genereze creştere economică şi să creeze noi locuri de muncă.

Planul European de Redresare Economică (PERE) prevede investiţii, la nivelul UE, în valoare de 5 miliarde de euro pentru proiecte de energie, internet în bandă largă şi măsuri destinate dezvoltării rurale. Din suma de 5 miliarde de euro, s-a alocat la nivelul Uniunii Europene aproximativ un miliard de euro pentru proiecte din domeniul dezvoltării rurale.

Majoritatea fondurilor este concentrată în domeniile biodiversităţii şi gestionării apei. De asemenea, restructurarea sectorului laptelui şi a produselor lactate, măsurile de combatere a schimbărilor climatice sau măsurile de susţinere a energiei regenerabile au o importanţă deosebită.

Sursa: NewsIn