APDRP începe miercuri campania de informare privind fondurile europene pentru mediul rural


Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va lansa, începând din 2 februarie, campania de informare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) „Fonduri europene pentru mediul rural”, se arată într-un comunicat.

Campania, care se va desfăşura pe parcursul a cinci luni, urmăreşte să conştientizeze publicul interesat din mediul rural asupra oportunităţilor de finanţare oferite de PNDR. Abordarea acestei acţiuni naţionale va fi una diferită, fiind axată pe informarea potenţialilor beneficiari, mai ales pe informarea asupra aspectelor practice pentru întocmirea unor proiecte de succes.

„Campania de informare este alcătuită din mai multe niveluri de interacţiune cu publicul. Astfel, un prim nivel îl constituie întâlnirile cu grupuri mici de locuitori ai satelor, abordare de tip kitchen table, prin care aceştia îşi vor prezenta ideile de proiecte şi vor primi îndrumare directă”, se spune în comunicat.

O altă componentă o reprezintă atelierele de lucru, care, sub forma unor caravane informative, vor aduna mai mulţi locuitori ai satelor pentru informări  detaliate şi practice asupra modalităţilor de obţinere a finanţărilor nerambursabile.

Începând din luna martie, prin această campanie de informare vor fi organizate conferinţe în fiecare judeţ. Aceste întânliri au în vedere reunirea mai multor instituţii cu care un beneficiarii fondurilor europene nerambursabile intră în legătură, dar şi clarificarea aspectelor ce ţin de finanţările oferite de către APDRP.

De asemenea, o componentă o reprezintă seminariile tematice. Aceste acţiuni se vor desfăşura la nivel judeţean şi vor cuprinde aspecte concrete de alcătuire şi derulare a proiectelor de investiţii finanţate prin PNDR. În acest scop, din partea APDRP vor participa experţii evaluatori, cei ai achiziţii şi plăţi care vor explica concret cum pot fi evitate greşelile în accesarea fondurilor europene.

Campania de informare are şi o componentă de exemplificare cu proiecte de succes adresată în principal mass-media naţionale, dar şi locale. Astfel, vor fi organizate vizite de documentare la diferite proiecte finanţate prin PNDR sau prin Programul SAPARD.

Alături de personalul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, vor participa la diferite evenimente şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere, cum ar fi APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură),  FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN S.A.), FNGCIMM (Fondul Naţional pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii), ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) prin DSVSA, instituţii bancare cu care MADR a încheiat protocoale de colaborare, instituţii publice partenere.

Sursa: NewsIn