BCE ar putea mări dobânda cheie la şedinţa din aprilie a Consiliului Guvernatorilor


Banca Centrală Europeană a anunţat, joi, în urma şedinţei Consiliului Guvernatorilor, că ar putea mări, din luna aprilie, dobânda cheie de 1%, ca urmare a creşterii presiunii inflaţioniste.

„O creştere a ratei dobânzii, cu ocazia următoarei şedinţe dedicate politicii monetare, este posibilă”, a declarat Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Frankfurt. Trichet a precizat că o eventuală creştere nu va reprezenta semnalul pentru o serie de alte „măriri ale ratei dobânzii”.

„De la ultima noastră şedinţă, din 3 februarie 2011, am înregistrat o creştere a inflaţiei, reflectată în mărirea preţurilor la materiile prime”, a spus Trichet. „Analiza economică indică faptul că riscurile la adresa perspectivelor privind evoluţia preţurilor sunt în creştere”, a adăugat el. „Se impune o atitudine vigilentă pentru a asigura stabilitatea preţurilor”, a mai spus preşedintele BCE.

În şedinţa de joi, Consiliul Guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 1,00%, 1,75% şi, respectiv, 0,25%, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Sursa: NewsIn