BCE este dispusă să achiziţioneze titluri de stat italiene şi spaniole


Banca Centrală Europeană (BCE) este dispusă să achiziționeze titluri de stat emise de către Italia și Spania, deși nu a făcut un angajament ferm în acest sens, potrivit unor surse apropiate acestui subiect, citate de ediția online a publicației Wall Street Journal.

Cumpărarea de obligaţiuni ale celor două ţări, care emit anual, împreună, titluri în valoare de aproximativ 600 miliarde de euro, ar fi un pas important pentru BCE. Până în această săptămână, banca centrală a cumpărat obligaţiuni de stat greceşti, portugheze şi irlandeze în valoare de mai puțin de 80 de miliarde de euro.

Decizia de joi a BCE de a reîncepe, după o pauză de patru luni, achiziţiile de obligaţiuni irlandeze şi portugheze a întâlnit opoziția a cel puţin trei membri dintre cei 23 ai consiliului de conducere al băncii, inclusiv a şefului băncii centrale a Germaniei.

Analiştii citați de wsj.com consideră că programul de achiziţii este necesar pentru a evita extinderea în Spania și Italia a crizei datoriilor, izbucnită cu aproape doi ani în urmă în Grecia.

Potrivit acelorași surse, BCE a cerut celor două țări să accelereze ritmul reformelor economice și al măsurilor de austeritate fiscală, deși adoptarea acestora nu garantează demararea automată a programului de achiziții de titluri de stat.

„BCE este gata de eforturi majore pentru a salva situația, dar țările trebuie să facă mai întâi tot ce este necesar, atlfel ar fi ca şi când torni apă într-o găleată găurită”, a spus şeful băncii centrale a Belgiei, Luc Coene, într-o intervenţie la un post de radio belgian.

Acelaşi îndemn a fost adresat, joi, şi de preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, care a spus că este „urgent” ca ţările europene să se concentreze asupra reformelor, menţionând că s-a referit „desigur” şi la Italia.

Sursa: NewsIn