Boardul FMI ar putea decide vineri eliberarea celei de-a şasea tranşe de împrumut pentru România


Conducerea executivă a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va discuta vineri raportul privind ultima evaluare a acordului stand-by cu România, în urma căruia ar putea decide eliberarea celei de-a şasea tranşe de împrumut, în valoare de 900 milioane de euro.

Dacă România va obţine aviz favorabil, FMI va elibera cea de-a şasea tranşă, în valoare de 900 de milioane euro,din acordul de finanţare semnat în primăvara anului trecut, în cel mult 48 de ore, bani care se vor duce în visteria BNR.

Ultima misiune de evaluare a FMI s-a încheiat la începutul lunii august, concluzia fiind aceea că România şi-a îndeplinit majoritatea criteriilor de performanţă, cu excepţia plafonului pentru arierate şi a ţintei indicative pentru cheltuielile curente. Prin conţinutul scrisorii suplimentare la acordul de împrumut, redactată în urma ultimei misiuni, Guvernul s-a angajat, printre altele, să concedieze peste 70.000 de bugetari până la finele acestui an.

Totodată, Uniunea Europeană a acordat joi României cea de-a treia tranşă, în valoare de 1,15 miliarde euro, din împrumutul agreat în anul 2009 pentru sprijinirea balanţei de plăţi, după ce Comisia Europeană a evaluat pozitiv punerea în aplicare, de către autorităţi, a programului de politici economice convenit.

Până în momentul de faţă, România a primit 10,7 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional, 3,7 miliarde euro de la Comisia Europeană şi alte 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.exclusivnews.ro