Comerţul exterior al României va creşte cu 15% în 2011, la 91 miliarde euro – Unicredit Group


Comerţul exterior al României va creşte în 2011 cu 15%, la 91 miliarde euro, urmând ca în 2012 să ajungă la 105 miliarde euro, ponderea exporturilor menţinându-se la 54%, potrivit datelor furnizate de Unicredit.

„România a urmat trendul statelor din regiunea Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte exporturile şi importurile, fenomen care s-a regăsit şi în privinţa relaţiilor comerciale, existând o concentrare în zona a zece parteneri importanţi, printre care s-au numărat Germania, Italia, Polonia şi Rusia”, a declarat, marţi, reprezentantul Unicredit Group, Andrew England.

Valoarea comerţului extern al României s-a ridicat în 2010 la 79 miliarde de euro, sub nivelul înregistrat în 2008, de 85 miliarde euro, însă în creştere cu 20% comparativ cu 2009, când a totalizat 65 miliarde euro, se arată într-un raport Unicredit Group privind exporturile şi importurile în Europa Centrală şi de Est.

În 2011, comerţul extern românesc va continua evoluţia pozitivă, ajungând la 91 miliarde euro, urmând ca în 2012 să cumuleze 105 miliarde euro. Exporturile vor acoperi 54%, iar importurile 46%.

Principalele ţări în care România a exportat anul trecut au fost Germania, Italia şi Franţa, parteneri care s-au păstrat şi în cazul importurilor.

„România ar trebui să îşi extindă operaţiunile de schimb în ţările din proximitate, unde există oportunităţi de a dezvolta astfel de parteneriate”, a apreciat England.

Motorul de creştere al comerţului extern al României l-a reprezentat industria de maşini, care a acoperit 29% din importuri şi 27% din exporturi. Segmentele transporturi şi textile au avut şi ele o evoluţie pozitivă, în timp ce sectorul de produse chimice a înregistrat cel mai mare deficit, acoperind 17% din importuri şi 10% din exporturi.

La nivelul regiunii, România ocupă locul doi în ceea ce priveşte creşterea medie anuală a comerţului extern în perioada 1999-2009, deşi cota de piaţă în Europa Centrală de Est a fost de 4%.

Sursa: NewsIn