Comisia Europeana finanteaza prima editie a concursului de proiecte CSR desfasurat la nivel european – European CSR Award


Comisia Europeana finanteaza prima editie a unui concurs de proiecte de CSR desfasurat la nivel european, European CSR Award. Aceasta initiativa face parte din Agenda Comisiei  pe 2011-2014, referitoare la CSR.

Concursul  incurajeaza schimbul de informatii despre bunele practici de CSR intre companiile din toata Europa. European CSR Award se va concentra peparteneriate de succes intre companii si stakeholderii non-profit si este implementat in 28 de tari, prin 29 de organizatii de CSR. In Romania, concursul este coordonat de programul CSR Romania.

Companiile din Romania se pot inscrie la adresa europeancsrawards@csr.ro<mailto:europeancsrawards@csr.ro> prin completarea unei aplicatii despre un proiect de CSR desfasurat de organizatie in ultimii 5 ani.

Termenul limita este 1 martie 2013, ora 24.00. Concursul are 2 sectiuni:

*   Companii mici si mijlocii (IMM)

*   Companii mari

Jurizarea se va desfasura in perioada 1 Martie -15 Aprilie 2013, pe baza criteriilor de performanta ale organizatiei britanice Business in the Community (BITC<http://www.bitc.org.uk/> ). Vor fi apreciate proiectele inovatoare, durabile si replicabile, cu impact cuantificabil pentru business si societate.

Printre membrii juriului se numara Mona Nicolici – Sef Serviciu Relatii Comunitare si Programe Sociale, OMV Petrom, Corina Vasile – Director de Comunicare si Relatii Publice la Raiffeisen Bank, Laura Sgarcitu – Coordonator CSR, Coca Cola HBC si Emil Olteanu – Director Executiv al Habitat for Humanity Romania. Din juriu vor mai face parte experti internationali, precum si alti reprezentanti ai mediului non-guvernamental.

Finalistii (cate unul pentru fiecare sectiune) vor fi anuntati in aprilie 2013, in cadrul unui eveniment festiv. Acestia vor fi invitati la European CSR Award Ceremony care va avea loc in Bruxelles, in iunie 2013.

Proiectele castigatoare vor fi incluse intr-o brosura numita Golden Book of CSR. Aceasta va contine exemple de bune practici din toata Europa si va fi editata de CSR Europe. De asemenea, castigatorii vor primi o diploma de excelenta, semnata de un inalt reprezentant al Comisiei Europene.

Mai multe informatii despre concurs si despre conditiile de participare se gasesc aici <http://www.csr-romania.ro/images/stories/flyer_ro.pdf> (Pdf).

European CSR Award face parte dintr-o initiativa a Uniunii Europene care celebreaza excelenta in CSR in Europa. Scopul programului de premii este de a crea vizibilitate pentru bunele practici in domeniul CSR. Concursul este coordonat de CSR Europe si Business in the Community (BITC). Cele doua organizatii vor conduce un consortiu de 29 de programe nationale de CSR, din 28 de tari europene.