Consiliul Concurenţei: Schimbul de informaţii între bănci poate încălca legea concurenţei


Consiliul Concurenţei atrage atenţia membrilor Asociaţiei Române a Băncilor că schimbul de informaţii, în special privind costurile aferente creditelor oferite consumatorilor, poate încălca legea concurenţei, potrivit unui comunicat emis luni de autoritate.

Consiliul Concurenţei consideră că schimbul de informaţii, în special privind costurile aferente creditelor oferite consumatorilor, ar putea intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei (nr. 21/1996, republicată şi modificată), precum şi ale dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene .

”Această atenţionare vine în contextul acţiunii promovate şi susţinute de bănci pentru a modifica prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind contractele de credit pentru consumatori. Este legitim ca membrii asociaţiei să se întâlnească şi să discute, dar în anumite condiţii, schimbul de informaţii sensibile între concurenţi poate avea efecte negative asupra concurenţei şi consumatorilor, deoarece se încalcă principiul potrivit căruia toţi agenţii economici trebuie să-şi stabilească în mod independent politica pe care intenţionează s-o implementeze pe piaţă”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit Concurenţei, dacă schimbul de informaţii este folosit de competitori pentru a implementa un comportament concertat, practica poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale sau comunitare. De altfel, Comisia Europeană şi instanţele comunitare au instrumentat o serie de cazuri de carteluri care s-au bazat, printre altele, pe mecanisme ce facilitau schimbul de informaţii.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.concurenta.ro