CSA: Tarifele RCA pentru 2011 vor fi mai mici decât în acest an în cele mai multe cazuri


Primele pe care şoferii le vor achita pentru poliţele RCA valabile în 2011 vor fi, în cele mai multe cazuri, mai mici decât cele practicate de asigurători în acest an, reiese din analiza tarifelor notificate de şapte asigurători, a anunţat joi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

„Din analiza tarifelor notificate până în prezent de şapte societăţi de asigurare rezultă faptul că, în cazul gamei medii de asiguraţi persoane fizice, primele pe care asiguraţii le vor achita în 2011 vor fi mai mici decât în 2010 în cele mai multe cazuri. Aceasta este practic creşterea medie resimţită de asiguraţi, chiar dacă scumpirile vehiculate la sfârşitul anului trecut făceau referire la valori mult mai mari”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale Asigurări Obligatorii din cadrul CSA, Mona Cucu.

Potrivit CSA, până în prezent şapte societăţi de asigurare au notificat CSA cu privire la tarifele de primă stabilite pentru 2011 aferente asigurărilor obligatorii RCA, precum şi criteriile proprii de corecţie a acestora, acestea deţinând peste 50% din piaţa asigurărilor RCA.

În cazul ultimelor trei societăţi de asigurare care au notificat CSA, tarifele de bază pentru gama medie de asiguraţi persoane fizice înregistrează o scădere cuprinsă între minus 14% şi 0%.

Prin gama medie de asiguraţi persoane fizice, CSA se referă la cei care deţin autoturisme având capacităţi cilindrice între 1.200 – 1.600 centimetri cubi şi vârste între aproximativ 30 şi 50 ani.

„Cifrele la nouă luni din acest an privind activitatea de asigurări obligatorii RCA arată faptul că prima medie subscrisă pe contract a fost doar cu 5% mai mare decât în perioada similară a anului anterior, creştere care a fost erodată de inflaţie. Aceasta este practic creşterea medie resimţită de asiguraţi, chiar dacă scumpirile vehiculate la sfârşitul anului trecut făceau referire la valori mult mai mari”, a declarat preşedintele CSA, Angela Toncescu.

Potrivit CSA, societăţile de asigurare au obligaţia de a aplica şi sistemul bonus-malus după aplicarea reducerilor proprii, şi care, cumulate, pot fi de maximum 25% din tariful de bază.

„În acest fel, şoferii care vor încheia asigurarea în 2011 pe un an de zile şi nu au provocat accidente doi ani consecutivi, adică nici în 2009, dar nici în 2010, vor beneficia de un bonus de 20% (reducere a valorii primei care a rezultat după aplicarea de către asigurător a propriilor reduceri)”, se menţionează în comunicat.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.dailybusiness.ro