Deprecierea istorică a leului, în atenţia presei interne şi internaţionale de marţi


Evenimentele economice de la Bucureşti şi cauzele deprecierii monedei naţionale sunt dezbătute marţi atât de presa centrală internă, cât şi de presa economică internaţională, care averizează că orice amânare a unei noi tranşe din acordul cu FMI va complica grav situaţia economică a României.

În articolul cu titlul „Cine a aruncat în aer cursul. Cât poate BVR să ţină leul în viaţă”, cotidianul Gândul scrie că, de data aceasta, prăbuşirea leului nu a fost cauzată de un atac speculativ, ci de faptul că marile companii, românii bogaţi, dar şi cei de rând, după o săptămână în care s-au anulat şi s-au aprobat de câteva ori tăierea pensiilor şi majorarea TVA, au dat buzna la ghişeele bancare şi la casele de schimb valutar pentru a cumpăra valută, speriaţi de posibilitatea unei deprecieri masive.

„Dealerii arată cu degetul şi spre declaraţia unui director BNR, care a anunţat că este posibilă o explozie a cursului de până la 6 lei/euro. Banca Naţională, în mod surprinzător, nu a intervenit în piaţă decât declarativ, explicând cursul maxim record prin faptul că a avut loc un ‘şoc psihologic’. Rezervele BNR, de peste 34 de miliarde de euro, sunt suficiente pentru a menţine cursul cel puţin un an, susţin economiştii. Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a îndemnat la calm şi a subliniat că, din calculele Fondului, ‘cursul de echilibru’ al României este de 4,1-4,2 lei/euro”, scrie Gândul.

Potrivit cotidianului Jurnalul Naţional, „Creşterea TVA la 24% a aruncat în aer moneda naţională”.  „Cursul a atins maximul istoric şi a fost cotat de BNR la 4,3257 lei/euro. Este o consecinţă directă a majorării TVA cu 5 puncte procentuale şi a in­certitudinii care există în pieţele fi­nanciare vizavi de acordarea celei de-a cincea tranşe de la FMI. Miercuri, boardul FMI trebuie să decidă dacă România va primi cele 850 mili­oane de euro. Cursul de referinţă pu­blicat de Banca Naţională a Ro­mâniei (BNR) a crescut ieri cu 4,49 bani, la 4,3257 lei/euro, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel de la in­troducerea monedei unice europene”.

Adevărul scrie că „Economia României este în derivă”. „Decizia Curţii Constituţionale, anunţul de majorare a TVA şi răspunsul aşteptat miercuri de la FMI destabilizează economia autohtonă. Incertitudinea că autorităţile vor fi capabile să se încadreze în ţinta de deficit bugetar duce euro la maximul istoric şi face România una dintre cele mai riscante ţări din UE”, afirmă jurnaliştii de la cotidianul citat.

Evenimentul zilei afirmă că „Deprecierea istorică a leului este consecinţa unui ‘lanţ de decizii amânate’”. Deprecierea leului în raport cu principalele valute şi mai ales cu euro este consecinţa unui întreg „lanţ de decizii amânate, care a speriat pieţele”, a explicat pentru evz.ro Radu Limpede. Dacă salariile din sectorul bugetar ar fi fost diminuate în 2009, an electoral, scăderea acestora ar fi fost de doar 8-9% şi nu de 25%. De asemenea, decizia Curţii Constituţionale cu privire la diminuarea pensiilor, majorate, de asemenea, în context electoral, a avut un impact negativ asupra încrederii investitorilor cu privire la evoluţia economiei româneşti.

Si presa internaţională analizează evenimentele economice de la Bucureşti şi averizează că orice amânare a unei noi tranşe din acordul cu FMI va complica grav situaţia economică a României.

Publicaţia economică Wall Street Journal scrie că decizia de mărire a TVA de la 19 la 24% va rezolva pe termen scurt problema menţinerii deficitului bugetar în limita de 6,8%, angajat în negocierile cu FMI. Pe de altă parte însă, măsura va întârzia şi mai mult reluarea creşterii economice într-o ţară în care produsul intern brut a scăzut, anul trecut, cu 7%.

Agenţia Reuters citează o declaraţie a lui Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, care afirmă că board-ul Fondului ar putea amâna pîână la începutul lunii iulie reuniunea la care să decidă acordarea unei noi tranşe de împrumut. Asta în ciuda aşteptărilor guvernului, care speră ca decizia să fie luată mâine, iar banii să ajungă în România până vineri.

Agenţia France Press aminteşte de minimul istoric atins luni de leu în raport cu euro şi îi citează pe analişti bancari de la Bucureşti care afirmă că picajul monedei naţionale ar putea continua în absenţa unor măsuri a căror importanţă să fie sesizată de către întreaga clasă politică.

Publicaţia de afaceri Bloomberg pune deprecierea istorică a leului pe seama anunţului opoziţiei că va depune o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului. Acest lucru, mai scrie Bloomberg, complică şi mai mult aplicarea măsurilor de austeritate menite să revigoreze acordul cu FMI.

Şi ediţia online a cotidianului londonez Financial Times afirmă că decizia curţii constituţionale demonstrează, odată în plus, dificultăţile cu care guvernele est-europene se confruntă în implementarea durelor, dar necesarelor măsuri de austeritate.

Sursa: NewsIn