Un raport publicat vineri de Comisia Europeană arată că deschiderea pieţelor muncii în ţările membre UE pentru lucrătorii români şi bulgari a avut un impact în general pozitiv asupra economiei UE, impactul asupra şomajului şi salariilor în ţările de destinaţie fiind nesemnificativ.

Astfel, românii şi bulgarii care au mers să muncească în alte ţări UE decât cele de origine contribuie, pe termen lung, la o creştere a PIB-ului UE cu aproximativ 0,3%, dacă sunt luate în calcul toate cele 27 de ţări membre, creşterea fiind de 0,4% pentru vechile ţări membre UE (UE-15, înainte de extinderea din 2004 – n.r.).

Majoritatea lucrătorilor români şi bulgari care au plecat să muncească în străinătate s-au îndreptat către Italia şi Spania, unde, la sfârşitul anului trecut, numărul lor aproape se dublase comparativ cu 2006, ajungând la 2,9 milioane, potrivit statisticilor UE.

România, alături de Bulgaria, ceruse Comisiei Europene realizarea unui nou studiu, actualizat, privind impactul liberalizării pieţelor forţei de muncă asupra economiilor din statele membre ale UE, în condiţiile în care, până la sfârşitul anului, statele membre care au impus restricţii muncitorilor români trebuie să anunţe dacă le menţin sau nu.

Raportul Comisiei va folosi drept bază pentru o reexaminare – realizată de Consiliu – a modului în care funcționează în practică măsurile tranzitorii legate de libera circulație a lucrătorilor bulgari și români.

Raportul CE publicat vineri scoate în evidență rolul general pozitiv pe care îl joacă lucrătorii mobili din Bulgaria și România (UE-2) în economiile țărilor de destinație.  Acești lucrători – spune Comisia – „contribuie la îmbogățirea gamei de competențe și ocupă, în același timp, sectoare și posturi în care forța de muncă este deficitară, cum ar fi construcțiile și sectorul casnic şi cel al serviciilor de alimentație”.

Estimările arată, de asemenea, „un impact pozitiv al liberei circulații a lucrătorilor români și bulgari asupra PIB-ului UE pe termen lung, cu o creștere de aproximativ 0,3 % pentru țările UE-27 (0,4 % pentru țările UE-15)”, precizează Comisia.

Studiile arată, de asemenea, că nu s-a produs un impact semnificativ asupra șomajului sau a salariilor lucrătorilor localnici din țările de destinație: în UE-15, studiile arată că salariile sunt, în medie, doar cu 0,28 % mai mici decât ar fi fost fără mobilitatea lucrătorilor din țările UE-2. Raportul scoate în evidență, de asemenea, faptul că nu există dovezi ale utilizării disproporționate a prestațiilor sociale de către cetățenii UE mobili în interiorul UE și că impactul fluxurilor recente asupra finanțelor publice naționale este neglijabil sau pozitiv.

László Andor, comisarul UE pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, a subliniat impactul pozitiv al mobilității spunând că „deplasarea între țări oferă oportunități reale și beneficii economice atât pentru țările de destinație, cât și pentru întreaga UE. Observăm că mobilitatea geografică depinde foarte mult de tendințele economice și de existența locurilor de muncă”, a notat comisarul.

El și-a exprimat, de asemenea, dorința puternică de a vedea eliminate toate restricțiile de pe piețele forței de muncă și a spus că restricționarea liberei circulații a lucrătorilor în Europa nu este o soluție la șomajul ridicat. „Ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm cu seriozitate eforturile asupra creării de noi posibilități de locuri de muncă”, a cerut comisarul Andor.

Potrivit raportului, este posibil ca mobilitatea ulterioară extinderii să fi adus unele costuri economice și sociale țărilor de destinație, precum și țărilor de origine, care pierd capacitate productivă. Cu toate acestea, Comisia crede că, în timp ce o parte a acestor costuri s-ar putea reduce temporar prin restricționarea mobilității forței de muncă, pe termen lung, dezechilibrele pieței forței de muncă trebuie să fie rezolvate prin politici specifice. S-a dovedit că măsurile tranzitorii au avut un efect limitat asupra distribuției mobilității UE și că fluxurile sunt influențate mai mult de factori precum cererea de locuri de muncă sau competențele lingvistice. Experiența extinderii din 2004 a arătat și ea că restricționarea liberei circulații a lucrătorilor poate avea efecte negative, precum o pondere mai mare a muncii nedeclarate.

Principalele destinații pentru lucrătorii mobili din Bulgaria și România au fost Italia și Spania și datele sugerează că, la sfârșitul anului 2010, un număr dublu de bulgari și români (2,9 milioane) își aveau reședința în UE-25, față de 2006. În același timp, în termeni relativi, cetățenii din țările UE-2 care își au reședința într-un stat membru al UE-25 reprezintă doar 0,6 % din totalul populației UE-25. Proporţiile cele mai ridicate se înregistrează în Cipru (4,1 %), Spania (2,2 %) și Italia (1,8 %).

În plus, rata de ocupare a forței de muncă în UE-2 (63 %) este apropiată de cea a UE-25 (65 %).

Cu toate acestea, de la începutul declinului economic, cetățenii din țările UE-2 nou veniți se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă: aproximativ 16 % nu munceau în 2010, în comparație cu 9 % în 2007.

„Este clar că lucrătorii mobili care au plecat recent din țările UE-2 au jucat un rol foarte mic în criza pieței forței de muncă, o consecință directă a crizei financiare și economice, precum și a problemelor structurale ale pieței forței de muncă”, a conchis raportul.

Actul de aderare la Uniunea Europeană din 2005 permite țărilor UE-25 să restricționeze temporar accesul liber al lucrătorilor din Bulgaria și România pe piețele lor ale forței de muncă pentru a pregăti libertatea deplină de circulație a muncii în UE. Perioada de tranziție generală de șapte ani este împărțită în trei etape:

Primii doi ani: legislația națională a celorlalte state membre reglementează accesul lucrătorilor din Bulgaria și România pe piețele lor de forță de muncă.

Următorii trei ani: statele membre pot extinde măsurile naționale, cu condiția notificării Comisiei înainte de finalul primei etape, altfel se aplică legislația UE care garantează libera circulație a lucrătorilor.

Ultimii doi ani: un stat membru care menține măsurile naționale la sfârșitul celei de-a doua etape poate, în eventualitatea unor perturbări grave ale pieței forței de muncă de pe teritoriul său sau al pericolului unor astfel de perturbări și sub rezerva notificării Comisiei în acest sens, să continue să aplice măsurile respective până la sfârșitul perioadei de șapte ani care urmează datei aderării.

În decursul perioadei de şapte ani, o clauză de salvgardare permite unui stat membru să reintroducă restricțiile dacă există perturbări grave pe piața forței de muncă sau amenințarea acestora. Spania a fost statul care s-a prelvat în iulie de această clauză şi a reintrodus restricţii pentru muncitorii români după ce, în 2009, îşi liberalizase complet piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari.

Etapa actuală, a doua, a măsurilor tranzitorii, se va încheia în decembrie 2011.

În prezent, zece state membre (Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Malta, Olanda, Austria, Luxemburg, Marea Britanie) restricționează accesul lucrătorilor din Bulgaria și România. Acestea pot păstra restricțiile după 31 decembrie 2011 numai dacă notifică până la 31 decembrie 2011 Comisiei o perturbare gravă a pieței forței de muncă (sau amenințarea acesteia).

În ceea ce priveşte Spania, lucrătorii români sunt supuși și restricțiilor de acces pe piața forței de muncă din această ţară după ce Comisia Europeană a aprobat cererea Madridului de a restricționa accesul la piața forței de muncă pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, ca urmare a unor perturbări grave pe piața forței de muncă.

Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013.

Sursa: NewsIn