Din 8 mai 2013 au inceput lucrarile la Liberty Technology Park Cluj


Spread the love

Liberty Technology Park Cluj este un proiect dezvoltat de Fribourg Development, diviziunea de Real Estate a Fribourg Investments deținută de omul de afaceri Ion Sturza. Parcul tehnologic Liberty Technology Park Cluj se extinde pe o suprafață generoasă de teren de peste 45 000 m2, aproape de centrul orașului Cluj-Napoca, localizat strategic într-o zonă fără aglomerație, cu o accesibilitate excelentă la mijloacele de transport în comun, precum și la rutele de intrare ieșire din oraș. Primele două etape ale proiectului urmăresc reconversia într-o manieră ingenioasă și elegantă a fostei fabrici de mobilă Libertatea și implică o investiţie inițială de 20 de milioane euro.

Conceput pe amplasamentul fostei fabrici de mobilă Libertatea, Liberty Technology Park Cluj reinventează identitatea acesteia utilizând patrimoniul industrial, transformându-l într-un mediu destinat pentru a răspunde nevoilor unei companii IT&C și R&D. Din punct de vedere arhitectural principiul central urmăreşte reconvertirea spațiilor existente într-un parc tehnologic ce va reflecta energia companiilor tech alimentate de potențialul uman pe care orașul Cluj-Napoca îl are de oferit.

Liberty Technology Park Cluj este primul parc tehnologic din România, un concept destinat să conecteze companii şi oameni din domenii similare într-un demers interdisciplinar menit să genereze inovaţie şi progres în domeniile IT&C şi R&D. Scopul unui astfel de proiect este de a promova dezvoltarea economică și competivitatea între orașe și regiuni apropiate prin crearea de noi locuri de muncă bazate pe tehnologii contemporane ridicând în același timp standardele în ceea ce privește calitatea mediului de muncă și a vieții angajaților.

Antreprenorul general al lucrărilor a fost ales în urma unei selecții riguroase și a unei licitații de proiecte: CON-A. CON-A este un Grup de firme cu capital integral românesc, privat, fondat în martie 1990, ce îl are ca asociat unic şi totodată Preşedinte pe ing. Mircea Bulboacă. În momentul de faţă CON-A este cel mai important constructor sibian şi printre primii constructori din România. În portofoliul companiei se află și Cluj Arena alături de hotelul Ramada din Sibiu și Centru de Afaceri Sibiu.

Liberty Technology Park Cluj anunță că lucrările pentru prima etapă vor începe la data de 8 mai 2013. Aceasta va fi livrată la finele trimestrului 4 acestui an și implică reconversia clădirilor existente în spații pentru birouri, clasa A, clasificare BOMA, o cafenea și un restaurant oferind un total de 8772 m2.. Tot în această etapă vor fi finalizate și lucrările pentru amenajarea spaţiilor verzi. Primii chiriaşi vor beneficia şi de spaţii destinate organizării de evenimente, săli deconferinţe, o sală de fitness, terenuri de sport multifuncţionale, locuri parcare, piste şi rasteluri de biciclete, locuri de joacă pentru copii. Alături de spaţiile office oferite, Liberty Technology Park Cluj pune la dispoziţie şi gama completă de servicii şi facilităţi premium dar şi primul accelerator business din România.

Campania de vânzări a început în luna februarie și este momentan în plină desfășurare, proprietarii aflându-se în momentul de față în negocieri cu companii multinaţionale. Există cerere şi pentru faza 2 a proiectului care oferă spaţii generoase de peste 2600 metri per etaj. Investitorii estimează că primii chiriaşi se vor muta în luna ianuarie a anului 2014. Liberty Technology Park Cluj se află la distanțe mici de Aeroportul Internațional și de centrul istoric al orașului dar şi de cele mai importante obiective, oferind astfel o locație potrivită pentru orice tip de activitate.

Prin serviciile și facilitățile pe care le oferă Liberty Technology Park Cluj se adresează companiilor din domeniile IT&C și R&D atât din țară cât și din străinătate. Prin infrastructura creată Liberty Technology Park Cluj răspunde în același timp și ADN-ului de dezvoltare a orașului Cluj-Napoca punând accent pe dezvoltarea sectoarelor noilor tehnologii și pe interdisciplinaritatea acestora.

Construit în al doilea cel mai important centru universitar la nivel național, Liberty Technology Park Cluj este un element benefic și pentru mediul academic și potențial de resurse umane pe care acesta îl reprezintă. În fiecare an mai bine de 400 de tineri intră în piața muncii pe domeniul IT.

Majoritatea provin de la Facultatea de Matematică din cadrul Universității Babeș-Bolyai și de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice.

Proiectul final va consta în 8 clădiri distincte care vor fi finalizate în 3 etape, oferind un habitat de înaltă calitate potrivit atât amenajării flexibile a birourilor cât și pentru crearea unui mediu de lucru productiv. Liberty Technology Park Cluj urmează să primească certificările pentru construirea unui mediu 100% verde și este în prezent membru Platinum a Romanian Green Building Council.

Parcul va integra o suprafață de 13 239 m2 constând în spații verzi amenajate, facilități sportive ce ocupă 405 m2 și un total de 7 096 m2 destinați amenajării locurilor de parcare. Acestor cifre li se adaugă 695 m2 alocați pentru crearea unui lac ce va întregi din punct de vedere estetic peisajul creat.

Calendarul lucrărilor se extinde pe o durată de 3 ani. Prima etapă implică reconversia clădirilor existente și va fi livrată până la finele trimestrului 4 al anului 2013 oferind 8 772 m2 destinaţi amenajării de birouri, a unor săli de conferinţe şi organizare evenimente, a unei săli de fitness, a unui restaurant și a unei cafenele precum și amenajarea peisagistică a ambientului înconjurător, 565 de locuri de parcare, rasteluri şi piste de biciclete, un lac, terenuri de sport multifuncţionale.

Cea de-a doua etapă a proiectului va fi livrată în semestrul al doilea al anului 2014. Clădirile D și E vor oferi un total de 13 412 m2 constând în spaţii office clasa A, clasificare BOMA și o zonă destinată amenajării unui magazin. Liberty Technology Park Cluj este unul din cele mai importante proiecte dezvoltate de Fribourg Development, fondul de investiții deținut de omul de afaceri Ion Sturza. Parcul se numără printre cele mai de succes inițiative ale omului de afaceri Ion Sturza alături de librăria online Elefant.ro a cărei cifră de afaceri pe 2012 a fost de 3,6 milioane euro și dezvoltarea minieră Romaltyn de la Baia Mare ce presupune o investiție inițială de 20 milioane de euro.