FMI: Economia mondială a intrat într-o nouă fază periculoasă


Economia mondială a intrat într-o nouă fază periculoasă, se arată într-un raport al FMI, care avertizează că poziţia fragilă a Statelor Unite şi criza datoriilor publice din zona euro reprezintă riscuri majore pentru creşterea economică globală, relatează BBC News.

Potrivit prognozei Fondului Monetar Internaţional (FMI), PIB-ul mondial va creşte într-un ritm „anemic”, de 1,5%, în 2011, iar în 2012, pe fondul „turbulenţelor financiare majore” din zona euro, se va înregistra o creştere de 4%, în scădere faţă de valoarea de 5% consemnată în 2010.

Raportul FMI, care survine retrogradării cu o treaptă a ratingului Italiei, de la A+/A-1+, la A/A-1, de către agenţia Moody’s, solicită Băncii Centrale Europene (BCE) să „intervină ferm” pentru a menţine ordinea în privinţa datoriilor publice.

Pe de altă parte, reprezentantul FMI la Atena, Bob Traa, a declarat luni că Grecia ar trebui să îşi reducă şi mai mult cheltuielile în bugetul pentru anul 2011.

În primele opt luni ale anului, deficitul bugetar a depăşit ţinta de 7,5% din PIB fixată pentru anul 2011, iar UE şi FMI au avertizat că ar putea să nu deblocheze următoarea tranşă din pachetul de salvare, dacă Atena nu îşi stabilizează bugetul. Este vorba de opt miliarde de euro, de care Grecia are nevoie până luna viitoare pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Săptămâna trecută, Guvernul a promis să crească impozitele pe proprietăţi, ceea ce ar permite atingerea obiectivului de deficit. Este posibil, însă, ca măsura să nu mulţumească creditorii, CE, BCE şi FMI.

UE şi FMI au convenit în mai anul trecut să acorde Greciei un împrumut de urgenţă de 110 miliarde de euro. În luna iunie, UE şi FMI au ajuns la un acord asupra unui al doilea pachet de salvare, de 109 miliarde de euro, însă acesta nu a fost ratificat încă de parlamentele mai multor ţări din Zona euro.

Sursa: NewsIn