Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012 va face bugetul mai constrângător, cu efecte negative asupra cererii interne şi creşterii economice. Din acest motiv, stafful FMI recomandă ca autorităţile să ia în considerare o creştere modestă a salariilor pentru angajaţii în sectorul public şi pensionari în cursul anului 2012, dacă condiţiile bugetare o permit. În plus, dat fiind bugetul restrictiv, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare devine şi mai importantă.
Decizia autorităţilor de la Bucureşti de a ţinti un deficit de 1,9% din PIB pe cash face foarte probabilă atingerea ţintei de deficit de 3% potrivit metodologiei UE, însă acest lucru va avea anumite consecinţe, se arată în raportul elaborat de experţii Fondului Monetar Internaţional în urma celei de-a treia evaluări a acordului de supraveghere preventivă, care s-a derulat la sfârşitul anului trecut, informează www.agerpres.ro