Franks (FMI):Suntem preocupaţi să existe protecţie pentru consumatori,dar şi un sistem bancar stabil


Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a declarat marţi, după discuţiile cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, că Fondul este preocupat de problema protecţiei pentru consumatori, dar şi de stabilitatea sistemului bancar.

„Suntem preocupaţi să existe protecţie pentru consumatori, dar şi un sistem bancar stabil”, a spus Jeffrey Franks, răspunzând la o întrebare referitoare la OUG 50 privind creditele pentru consumatori.

El a menţionat că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor „despre problemele care au rămas de rezolvat”. De asemenea, reprezentantul FMI a mai spus că au fost  înregistrate progrese, dar că va oferi mai multe detalii când discuţiile vor fi încheiate.

Delegaţia FMI va fi prezentă în România până pe 1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi demararea discuţiilor pentru încheierea unei noi înţelegeri.

Sursa: NewsIn

Foto: http://marcelhoara.com