Grecia cere eforturi euro-atlantice pentru a rezolva problemele financiare ale Europei


Grecia cere eforturi euro-atlantice pentru a rezolva problemele financiare ale Europei, a declarat marţi ministrul elen de finanţe Evanghelos Venizelos.

„Contează să avem o axă euro-atlantică pentru a lansa iniţiative în vederea depăşirii crizei”, potrivit lui Venizelos.

Evocând ezitări şi divergenţe în cursul elaborării poziţiei europene privind criza datoriilor suverane, ministrul a constatat că sistemul nu funcţionează bine.

Ţările din Zona euro au alocat în mai 2010 Greciei 110 miliarde de euro. În iulie 2011, au promis încă 109 miliarde de euro, sub formă de credite şi de anulări de datorii.

Însă acest ultim pachet de salvare urmează să fie aprobat de parlamentele naţionale.

Aceşti bani sunt indispensabili Greciei pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

În ultimele săptămâni, dezbaterile asupra datoriei elene au luat amploare. Astfel, preşedintele SUA, Barack Obama, şi secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, au cerut UE să facă demersuri energice pentru a dezamorsa criza deficitelor.

Sursa: NewsIn