Oltean:FMI doar a luat act de solicitarea de mărire a salariilor şi pensiilor,se vor discuta soluţii


Secretarul general al PDL Ioan Oltean a afirmat că, în cadrul discuţiilor de miercuri ale liderilor coaliţiei cu delegaţia FMI, reprezentanţii Fondului doar au luat act de varianta ca, de la mijlocul lui 2012, să se mărească salariile şi pensiile, urmând să se discute soluţii în acest sens.

Liderul PDL a ţinut să facă aceste precizări, menţionând că a văzut informaţii potrivit cărora, la întâlnirea cu liderii coaliţiei, FMI s-ar fi arătat de acord cu mărirea salariilor bugetarilor şi pensiilor în anumite condiţii, de la mijlocul anului viitor.

„Aş preciza că această afirmaţie nu corespunde realităţii, nicio clipă nu s-a purtat discuţia în termenii aceştia. Liderii opoziţiei (coaliţiei – n.r.) au ridicat această problemă şi au supus atenţiei trei probleme fundamentale, care sunt oarecum restanţe pentru noi: revenirea la salarii, majorarea pensiilor şi PNDI. Reprezentanţii FMI au spus-o foarte clar că nu au nimic în ce priveşte PNDI, cu condiţia să fie prins în buget în mod transparent. În ce priveşte revenirea la salariile restante şi majorarea pensiilor, au luat act de punctul de vedere al liderilor coaliţiei şi împreună cu Guvernul Boc vor găsi soluţii în privinţa aceasta”, a povestit Oltean, la TVR Info.

El a subliniat că nu s-a stabilit „nici că se respinge, nici că se admite, ci doar că au luat act de aceste discuţii şi împreună cu Guvernul Boc vor trebui să găsească soluţii pentru ca ele să-şi găsească rezolvarea”.

Ioan Oltean a menţionat că mărirea salariilor şi pensiilor a fost ridicată de liderii UDMR, având în vedere că Guvernul are obligaţia de a recupera salariile tăiate şi de a pune în aplicare Legea pensiilor.

Pe de altă parte, secretarul general al PDL şi-a exprimat convingerea că, dacă se va dovedi că nu sunt resurse pentru acoperirea măririi salariilor şi pensiilor, UDMR va susţine totuşi bugetul de stat pentru 2012.

În privinţa acestui buget, Oltean a precizat că, într-un calendar optimist, proiectul ar urma să fie transmis Parlamentului până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel ca până la finalul anului să fie adoptat.

FMI ar putea fi de acord cu anumite creşteri ale veniturilor pensionarilor şi bugetarilor doar dacă la nivel internaţional situaţia economică nu se va deprecia. „FMI a arătat că este posibil şi corect să se procedeze la măriri de salarii bugetare şi pensii de la jumătatea anului, în funcţie însă şi de evoluţiile economice internaţionale”, a declarat un reprezentant al coaliţiei de guvernământ ce a participat la întâlnirea de miercuri seara dintre liderii coaliţiei şi delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Pe de altă parte, perspectivele la nivel european sunt îngrijorătoare, în contextul în care guvernul grec vrea să organizeze referendum pe marginea programului de austeritate, iar economia italiană este în dificultate. „În trimestrul patru al acestui an se va înregistra o scădere accelerată a unor economii europene importante şi, respectiv, a exporturilor româneşti, ceea ce va influenţa indicele creşterii anuale a României”, au declarat aceleaşi surse.

Sursa: NewsIn