Presa internaţională prezintă remanierea din România în contextul crizei economice „persistente”


Presa internaţională relatează despre remanierea din România, subliniind că aplicarea măsurilor dure de austeritate cerute de FMI au determinat o scădere drastică a popularităţii guvernului, care dispune de o majoritate fragilă în Parlament, unde se va confrunta cu moţiunile de cenzură ale opoziţei.

Reuters titrează că acordul cu FMI foarte probabil nu va fi ameninţat, în ciuda demiterii ministrului de finanţe. Schimbarea este puţin probabil să aibă un impact semnificativ asupra acordului cu FMI, sunt de părere analiştii consultaţi de Reuters, întrucât guvernul rămâne angajat faţă măsurile de austeritate necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

Agenţia notează că remanierea a avut drept scop atenuarea nemulţumirii populare. Demiterea lui Sebastian Vlădescu, un independent, era de aşteptat, după ce premierul Emil Boc îl criticase în iulie pentru că a declarat că ţara ar trebui să treacă la un sistem de impozitare progresiv din 2011, scrie Reuters. Agenţia subliniază însă că Vlădescu a fost criticat şi de investitori pentru mediul de afaceri imprevizibil al României, unde legislaţia este frecvent schimbată, există prea puţină transparenţă şi prea multă corupţie.

Reuters precizează că guvernul, care se bazează pe o majoritate parlamentară fragilă, a fost nevoit să ia măsuri nepopulare, între care reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, eliminarea a mii de locuri de muncă în sistemul de stat şi creşterea TVA cu 5%. Sprijinul pentru PDL a scăzut vertiginos, până la o valoare-record de 13 procente, iar un sondaj recent arăta că majoritatea persoanelor chestionate îşi doreau o schimbare în guvern.

Agenţia mai notează că Gheorghe Ialomiţianu, cel desemnat în locul lui Vlădescu, este membru al partidului lui Boc şi este de profesie economist, în prezent deţinând funcţia de vicepreşedinte al comisiei pentru buget şi finanţe din Cameră.

Agenţia France-Presse, preluată de France 24, scrie că premierul român a anunţat joi o importantă remaniere guvernamentală pe fondul crizei economice persistente „în această ţară aflată sub perfuziile FMI”. Remanierea intervine în condiţiile în care România este lovită în plin de criza economică de la sfârşitul anului 2008, explică AFP.

Agenţia notează că numele celor şase înlocuitori ai miniştrilor remaniaţi sunt în cea mai mare parte necunoscute pe scena politică. Şi France-Presse scrie că analiştii se îndoiesc, totuşi, că plecarea ministrului de finanţe, Sebastian Vlădescu, un independent, ar complica negocierile cu FMI pentru viitoarele tranşe din împrumutul global acordat de Fond, UE şi Banca Mondială.

AFP observă că unul dintre miniştri remaniaţi, Mihai Şeitan, este, totuşi, la originea unei reforme-cheie a pensiilor.

Bloomberg scrie că remanierea intervine în condiţiile în care guvernul lui Boc trebuie să se confrunte cu un vot de încredere, după ce a crescut taxele şi a redus salariile angajaţilor publici pentru a putea beneficia de ajutorul internaţional.

Agenţia îl citează pe un expert de la Royal Bank of Scotland, care spune că înlocuirea lui Videanu este „dezamăgitoare din perspectiva pieţei”, însă guvernul capătă astfel o şansă de a supravieţui unei moţiuni de neîncredere. Agenţia aminteşte că guvernul se confruntă de luni de zile cu critici din partea sindicatelor şi a opoziţiei şi că în iunie a câştigat cu numai opt voturi diferenţă o moţiune de neîncredere.

„Guvernul a reuşit acolo unde ungarii, de pildă, au eşuat de departe în ceea ce priveşte menţinerea programului convenit cu FMI”, spune analistul de la Royal Bank of Scotland. „În cele din urmă, preţul pentru această fidelitate în implementarea programului şi a austerităţii dure pe care o presupune este că guvernul ar putea în continuare să cadă”, conchide expertul.

Associated Press informează că nepopularul guvern al României era joi „în fierbere”, după ce premierul a demis cinci miniştri, iar ministrul economiei a anunţat că pleacă.

Agenţia explică măsurile dure pe care guvernul a trebuit să le ia la cererea FMI şi notează că economia s-a contractat anul trecut cu 7,1%, iar o parte din banii primiţi de la FMI, UE şi BM au fost folosiţi pentru plata salariilor şi a pensiilor.

Sebastian Vlădescu, spune agenţia, care a jucat un rol-cheie în negocierile cu FMI, a criticat demiterea sa din postul de ministru de finanţe spunând că este motivată politic.

AP îl citează pe David Oxley, economist la Capital Economics din Londra, care sugerează că, de fapt, lipseşte voinţa politică de a pune în practică măsurile dure cerute de FMI. „Întrebarea e dacă există voinţă politică pentru a aplica măsurile drastice. Vor afecta oare aceste demiteri din guvern voinţa politică?”, se întreabă analistul.

AP notează, de asemenea, că mai mulţi membri-cheie ai PDL i-au cerut premierului Emil Boc să demisioneze. Popularitatea guvernului a scăzut mult în ultimele luni, din cauza reducerilor bugetare, dar şi din cauza neînţelegerilor tot mai mari cu preşedintele Traian Băsescu, cel care este considerat ca având un rol-cheie, chiar dacă neoficial, în afacerile guvernului, scrie Associated Press.

Agenţia mai aminteşte că instabilitatea politică a caracterizat România în anul precedent alegerilor prezidenţiale câştigate anul trecut de Băsescu şi că precedentul guvern Boc a căzut anul trecut, ceea ce a dus la suspendarea temporară a acordului României cu FMI.

Financial Times scrie, la rândul său, că guvernul României a fost zguduit joi de demiterea a cinci miniştri-cheie şi de plecarea ministrului economiei, deşi se aştepta de mult ca premierul Emil Boc să-şi remanieze miniştrii, ca răspuns la lipsa de popularitate a cabinetului. Măsurile de austeritate, necesare pentru ca România să se conformeze condiţiilor FMI, au subminat sprijinul pentru guvernul său, care dispune de o majoritate fragilă în Parlament, explică publicaţia economică de la Londra.

Instabilitatea politică rămâne o îngrijorare majoră pentru investitori, după ce precedentul guvern Boc a căzut anul trecut, ceea ce a dus la suspendarea temporară a acordului cu FMI, scrie şi Financial Times, notând că Boc a supravieţuit totuşi unei moţiuni de cenzură în iunie.

Economia României, care a scăzut cu 7 procente anul trecut, rămâne slăbită, iar măsurile de austeritate ar urma să ducă la o contractare cu 2% a PIB anul acesta, potrivit FT.

The Scotsman titează că „Guvernul român se clatină pe marginea prăpastiei” amintind condiţiile economice neprielnice cu care se confruntă ţara şi măsurile dure de austeritate luate. Publicaţia scrie, de asemenea, că popularitatea guvernului a scăzut mult din cauza reducerilor operate, „dar şi din cauza presupului amestec al preşedintelui Traian Băsescu”.

Voice of Russia informează pe scurt despre remanierea din România şi reţine reacţia PSD, care vede în această mişcare o încercare de a „aplica un machiaj cuiva care deja este mort”.

Les Echos scrie despre „importanta remaniere guvernamentală” operată în România pe fondul crizei economice persistente. Cotidianul economic consemnează reacţia „amară” a ministrului Vlădescu, precum şi faptul că înlocuitorii miniştrilor remaniaţi sunt, majoritatea, necunoscuţi. Această remaniere, explică Les Echos, intervine în condiţiile în care România se confruntă de la sfârşitul anului 2008 cu o gravă criză economică. Puterea a obţinut în primăvara anului 2009 un ajutor de 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, în schimbul unei reduceri draconice a cheltuielilor publice şi a unui program de reforme, explică publicaţia franceză.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.livenews.ro