Radiografia businessului Tarom


Tarom trebuie să regândească reţeaua de rute pe care operează pentru a nu mai pierde bani, să exploateze eficient flota de avioane care în prezent este foarte eterogenă (aeronave din cinci familii diferite), să implementeze o politică de distribuţie eficientă prin care să valorifice toate canalele de distribuţie (inclusiv internetul) şi să reanalizeze procedurile prin care face achiziţiile publice.

Acestea sunt concluziile unui raport al Corpului de Control al Primului-Ministru, dar şi ale unui raport al Roland Berger, văzute de Ziarul Financiar. În absenţa acestor măsuri, compania riscă să se afunde şi mai mult în pierderi şi să rămână fără lichidităţi.

Cele mai multe rute pe care operează Tarom au fost neprofitabile în ultimii patru ani, compania aeriană de stat, cu pierderi de aproape 200 de milioane de euro în perioada 2008-2011, renunţând la prea puţine dintre aceste curse.

Două treimi din rutele care le are Tarom spre Europa de Sud-Est au un grad mediu de încărcare de 54%. Pe cursele spre destinaţii din Orientul Mijlociu gradul de ocupare este de 66%, cel mai bun grad de încărcare fiind pe rutele interne, de 67%, arată datele din raportul Roland Berger, văzut de ZF.

Politica de distribuţie, tradiţională. Nu s-au valorificat toate canalele de distribuţie

Compania de stat continuă să aibă o politică de distribuţie şi de preţ tradiţională, nefiind implementat un mix activ de distri­buţie prin mai multe canale de vânzări.

Anul trecut Tarom a vândut doar 7% din biletele de avion pe internet, faţă de 90%, cum vând companiile low-cost, şi de 20%, cum înregistrează alţi jucători tradi­ţionali, arată raportul Roland Berger văzut de ZF.

Tarom a vândut cele mai multe bilete, 69%, prin intermediari (de exemplu, agenţii de turism), 13% prin birouri proprii şi restul prin parteneriate cu alte companii aeriene. Asta în condiţiile în care din ce în ce mai multe companii aeriene încearcă să îşi atragă clienţii direct pe propriul site de rezervări pentru a reduce costurile, de exemplu low-costul Wizz Air vinde peste 80-90% din bilete online, neavând birouri locale.

Sursa: Mediafax