Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Sancţiuni penale pentru deturnarea de fonduri europene. Audit al Comisiei Europene în România

A- A A+
Sancţiuni penale pentru deturnarea de fonduri europene. Audit al Comisiei Europene în România

Comisia Europeană vrea să impună statelor membre UE introducerea în legislaţie a unor pedepse cuprinse între şase luni şi cinci ani de închisoare, în caz de fraudă majoră sau deturnare de fonduri europene. Această măsură vine ca o consecinţă a costatării că peste 90% dintre fraudele la bugetul eropean au loc la nivel naţional, iar statele membre au semnalat presupuse fraude în valoare de peste 600 milioane de euro.

O misiune de audit a Comisiei Europene privind fondurile UE se va afla în România, în perioada 5-17 iulie. Din iulie până cel devreme în septembrie, România nu va mai putea trimite deconturi către UE şi nici nu va mai primi bani europeni. Plăţile sunt suspendate pentru 4 programe, printre care programul operaţional regional şi cel sectorial.

Potrivit unui studiu despre absorţia fondurilor europene realizat de firma de consultanţă  KPMG, intitulat ‘EU Funds in Central and Eastern Europe’, arată că în timp ce Estonia, Letonia, Lituania, Cehia sunt pe primele poziţii, Romania oscilează între penultimul şi ultimul loc, cu puţin peste 60% contractat în ultimii cinci ani din bugetul european alocat României şi sub 15% rambursat beneficiarilor.

Related Posts with Thumbnails