Tot mai mulţi români sunt angajaţi “pe proiect”


Peste 55.000 de persoane au lucrat anul trecut în regim temporar, ceea ce reprezintă o creştere de 10%,  comparativ cu anul 2010, potivit estimărilor realizate de compania de consultanţă în management financiar Accace. Regimul temporar se referă la persoanele angajate pe anumite proiecte, care beneficiază de acelaşi salar asemenea angajaţilor pe perioadă nedeterminată

„Companiile sunt din ce în ce mai interesate să flexibilizeze relaţia directă dintre numărul de angajaţi şi nivelul cererii de servicii sau produse, un avantaj oferit de furnizorul de muncă temporară. Se observă o creştere a cererii pe acest segment, trendul datorându-se atât noilor reglementări în domeniu, care favorizează munca temporară, cât şi faptului că angajatorii sunt din ce în ce mai atenţi la optimizarea costurilor”’, a declarat Bogdan Badea, Business Development Manager Accace Romania, citat de www.econtext.ro