-
Calitatea actului de justiţie înfăptuit de arbitraj
Criza financiară a generat inclusiv creşterea alarmantă a litigiilor comerciale între societăţile comerciale, motiv pentru care pe rolul instanţelor de judecată se află mii de dosare ale căror termene de soluţionare pot fi amânate ani la rând, procedură de natură a aduce grave prejudicii dinamismului ce caracterizează în primul rând mediul de afaceri. În acest…
-
Modificările Codului de Procedură Fiscală: cum se vor stinge creanţele fiscale
Începând cu 1 noiembrie se modifică ordinea de stingere a creanţelor fiscale. Astfel, din plăţile efectuate de contribuabili se sting în primul rând obligaţiile fiscale accesorii în ordinea vechimii. În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine: a.…
-
Cine îşi plăteşte datoriile fiscale până la sfârşitul anului, scapă de penalităţi
Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţle de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011. Totodată, penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până…
-
Metro organizează un târg dedicat soluţiilor pentru amenajarea biroului
În perioada 22 septembrie-2 noiembrie 2011, în toate magazinele METRO Cash & Carry din ţară se desfăşoară ediţia a doua a „Târgului de Birou METRO 2011”. În cadrul acestui eveniment, METRO România propune soluţii complete pentru amenajarea şi utilarea completă şi profesionistă a tuturor spaţiilor de birouri şi a spaţiilor auxiliare aferente sediului companiei. De…
-
România va apela la experți internaționali pentru accesarea fondurilor europene
România va stabili o listă cu proiectele de investițiile cele mai importante, care va fi făcută publică, și va apela la experți internaționali sau români, aceștia urmând să contribuie la implementarea programelor operaționale, a declarat vineri comisarul european pentru politică regională. Finanțarea experţilor urmează să se facă din fonduri structurale destinate pentru asistență tehnică. „Am agreat…
-
Stolojan: Nu mai trebuie să tăiem nici pensii, nici salarii, noi vom ieşi din criză
Europarlamentarul Theodor Stolojan a afirmat că situaţia economică a României nu impune reduceri suplimentare salariilor bugetarilor sau scăderea pensiilor atâta vreme cât cheltuielile statului sunt proporţionale cu veniturile. Stolojan crede că, deşi impactul scăderii exporturilor în ţările afectate de criză se va resimţi şi în România, echilibrarea bugetară efectuată în anii precedenţi va face posibil…
-
Directorul general al UBS a demisionat, în urma fraudei de peste două miliarde de euro
Directorul general al UBS, Oswald Gruebel, a demisionat, în urma fraudei ce a provocat pierderi de peste două miliarde de euro băncii elveţiene. „Oswald Gruebel consideră că este de datoria lui să îşi asume responsabilitatea pentru tranzacţia neautorizată recentă”, a declarat preşedintele UUBS, Kaspar Villiger, într-un comunicat. Şeful UBS Europa, Sergio Ermotti, va devenit director general…
-
Orban propune Cod de incompatibilităţi şi conflicte de interese pe gestionarea fondurilor UE
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a anunţat că printre măsurile care vor trebui aprobate pentru eficientizarea absorbţiei fondurilor va fi şi un Cod de conduită care să prevadă incompatibilităţile şi conflictele de interese. Afirmaţiile ministrului au fost făcute în contextul în care a fost întrebat despre „mafia” fondurilor europene. „Nu pot să exclud că sunt…
-
FMI avertizează că nu are suficienţi bani pentru a face faţă unei accentuări a crizei economice
Fondul Monetar Internaţional a avertizat că este posibil să nu existe suficienţi bani pentru eventuale pachete de salvare necesare ţărilor mari din Zona euro, în cazul propagării crizei. Şefa FMI, Christine Lagarde, a spus că, în prezent, instituţia globală de creditare îşi poate îndeplini obligaţiile, dar acest lucru s-ar putea schimba, în cazul în care criza…
-
Subiectele zilei- 26 septembrie 2011
Pentru a pune capăt crizei, guvernele trebuie să producă excedente bugetare. Economiile occidentale nu mai pot funcţiona pe datorie; Vicepreşedinte IBM Software: companiile să fie atente la site-urile proprii chiar dacă nu au magazine online, altfel pierde încrederea clienţilor; Sunteţi pregătiţi pentru noi scăderi pe bursă? Investitorii sunt cu nervii întinşi la maximum după o…
-
Modificări aduse Codului Fiscal
Din 2013 orice firmă poate plăti anticipat impozitul pe profit Până acum doar băncile aveau posibilitatea să achite anticipat impozitul pe profit anual prin plăţi trimestriale, actualizate cu indicele de inflaţie. Însă, toţi contribuabilii vor putea plăti anticipat impozitul pe profit anual, începând cu 1 ianuarie 2013, potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal prin OG 30…
-
Ne-am informat pentru dumneavoastră
Veniturile obţinute din fonduri nerambursabile nu se impozitează Din 5 septembrie a intrat în vigoare articolul 42 al O. G. 30/2011, ce aduce modificări Codului Fiscal. Astfel, articolul prevede ca veniturile provenite din fonduri externe nerambursabile să nu se impoziteze. Până acum erau considerate venituri neimpozabile doar ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu…
-
CEC Bank şi MFP au lansat un serviciu simplificat de colectare a taxelor şi impozitelor pentru buget
CEC Bank şi Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au lansat, începând cu luna septembrie 2011, o nouă facilitate prin care persoanele fizice pot plăti gratuit impozite, contribuţii, taxe şi alte venituri către bugetul de stat, bugetele locale şi alte bugete, a anunţat joi banca, printr-un comunicat. „Plăţile pot fi efectuate direct de către contribuabilii persoane fizice…
-
Investitorii belgieni sunt interesaţi de domeniul feroviar şi al serviciilor poştale
Primul-ministru Emil Boc a avut, joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primul–ministru al Regatului Belgiei, Yves Leterme, în cursul căreia s-a discutat despre subiecte economice şi politice, informează un comunicat de presă remis NewsIn. Premierul Yves Leterme a subliniat interesul investitori belgieni pentru domeniul feroviar şi cel al serviciilor poştale. La rândul său, premierul Emil Boc…
-
Gheţea (ARB): Pe 4 octombrie vom discuta cu reprezentanţii BNR despre noul regulament de creditare
Reprezentanţii comunităţii bancare din România vor discuta pe 4 octombrie cu oficialii BNR propunerile pe care aceştia le au cu privire la noul regulament de restricţionare a creditării în valută, a declarat joi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea. „Pe patru octombrie ne vom întâlni cu domnul prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, şi cu…
-
Băsescu: Riscul revenirii recesiunii în 2012 e major,Guvernul să-l compenseze creând locuri de muncă
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că și-ar dori ca Executivul să compenseze riscul „major” al revenirii recesiunii în 2012 prin crearea de locuri de muncă. „Sentimentul meu este – chiar dacă nimeni nu poate previziona – că în 2012 există un risc major de revenire a recesiunii. Aș vrea ca Guvernul…