-
Noi modificari privind absorbtia fondurilor europene
Primul-ministru Emil Boc si ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, au avut marti o intalnire cu reprezentantii institutiilor implicate in gestionarea si implementarea Programului Operational Regional, in contextul demersurilor Guvernului pentru accelerarea absorbtiei fondurilor europene. “Romania are la indemana cel putin patru motoare de crestere economica in anul 2011: investitiile din fondurile europene, din…
-
Bechtel International şi firme din Rusia, interesate de proiectul reactoarelor 3 şi 4 din Cernavodă
EnergoNuclear SA, compania de proiect care va dezvolta reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, a primit scrisorile de intenţie, în cadrul contractului de Inginerie, Procurare şi Construcţie (IPC), de la companii precum Bechtel International, SNC Lavalin Nuclear, dar şi de la firme din Rusia. „În cadrul procesului de realizare a proiectului CNE Cernavodă…
-
România a avut în noiembrie al doilea declin anual din UE al activităţii din construcţii, de 17,7%
Activitatea sectorului de construcţii din România a scăzut în noiembrie 2010 cu 17,7% faţă de aceeaşi lună din 2009, în condiţile în care, în zona euro, scăderea a fost de 6,8%, iar la nivelul blocului comunitar de 1,7%, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Alte scăderi anuale importante au fost înregistrate în noiembrie de Spania (-30,2%),…
-
Analiştii Tradeville estimează că acţiunile FP vor ajunge la 0,8 lei/acţiune la sfârşitul acestui an
Analiştii Tradeville estimează că acţiunile Fondului Proprietatea vor ajunge la sfârşitul anului la preţul de 0,8 lei/titlu, având la bază comparaţia multiplului P/B al unor fonduri internaţionale similare ca valoare a activelor şi structurii portofoliului, după aplicarea unui discount de 20%. Discountul de 20% a fost aplicat pentru lichiditate şi transparenţă, potrivit unui raport al companiei…
-
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de miercuri pe verde
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de miercuri, cu creşteri cuprinse între 0,35% şi 0,81%, cea mai pronunţată evoluţie fiind înregistrată de indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena. Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 12,92 milioane lei (3,03 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare…
-
VFS Int. România IFN şi-a majorat capitalul social cu 30 milioane lei, la 220,2 milioane lei
Acţionarii Volvo Financial Services International România (VFS Int. România IFN), subsidiară a diviziei de leasing a grupului suedez Volvo, au decis în decembrie 2010 majorarea capitalului social cu 30,1 milioane lei, până la 220,2 milioane lei. Majorarea de capital s-a făcut prin aport în numerar al acţionarului majoritar VFS International AB, prin emiterea unui număr…
-
Subiectele zilei – 20 ianuarie 2011
Olandezii vin cu 6 milioane de euro la Cluj ; Aquapark în Grigorescu, hotel şi parking pe 21 Decembrie; Cine s-a îmbogățit din petrol;Sistemul PPP a adus ungurilor şi polonezilor sute de kilometri de autostrăzi. De ce în România nu merge?; Două probleme pentru paradisul eolian: legislaţia este un „fiasco“, iar reţeaua este prea mică.…
-
Investitorii pot obţine de la Depozitarul Central, începând de marţi, extrasele de cont aferente FP
Depozitarul Central informează investitorii că, începând de marţi, 18 ianuarie, se pot obtţne, de la sediul central al instituţiei, extrasele de cont, precum şi listele de coduri confidenţiale pentru deţinerile de acţiuni emise de către Fondul Proprietatea (FP). Listarea Fondului Proprietatea la Bursă este programată pentru 25 ianuarie 2011. Fondul Proprietatea a fost lansat în…
-
Banca Mondială va încheia cu România un nou acord pe doi ani împreună cu FMI şi CE
România va încheia cu Banca Mondială (BM) un nou acord, cel mai probabil pe doi ani, împreună cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a declarat marţi Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM. „Noul program al FMI,CE şi Banca Mondială va fi, probabil, unul pe doi ani. Ne aşteptăm la schimbări semnificative în…
-
MTI alocă de la buget 80 mil. lei pentru modernizarea infrastructurii de interes pentru uzina Dacia
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a anunţat marţi, după întâlnirea cu o delegaţie a companiei Dacia-Groupe Renault, că în acest an se vor aloca de la buget fonduri de aproape 80 de milioane de lei pentru două proiecte de interes major pentru dezvoltarea economică a uzinei. Astfel, proiectul prin care se prevede lărgirea la patru…
-
Pilon II – Contribuţia medie pe participant a fost de 39,6 lei în decembrie 2010, în creştere cu 25%
Contribuţia medie pe participant pentru care s-au virat contribuţii în luna decembrie 2010 a fost de 39,6 lei, în creştere cu 25% faţă de nivelul din decembrie 2009 şi în scădere cu 2% faţă de luna iunie a anului trecut, arată un raport al CSSPP publicat marţi. În decembrie 2009, contribuţia medie pe participant a…
-
BT Medical Leasing IFN îşi majorează capitalul social cu 26%, la 41,2 milioane lei
Acţionarii BT Medical Leasing IFN au decis majorarea capitalului social cu 8,53 milioane lei, până la 41,2 milioane lei, prin emiterea unui număr de 85.277 de noi acţiuni care vor fi subscrise integral în lei, exclusiv de acţionarul majoritar al societăţii, Banca Transilvania. Decizia a fost luată în şedinţa din 20 decembrie 2010. Înainte de majorare, BT…
-
Subiectele zilei – 19 ianuarie 2011
Giganţii tehnologiei scot Clujul din criză; BT Arena sau Nokia Arena?; Construcția de autostrăzi, blocată de o lege proastă; Impozitul de 3% are o capcană: se va putea plăti doar un an; Colaci de salvare pentru ieşirea UE din criză; FMI recunoaşte eşecul programului de finanţare cu România: Marea dezamăgire este că economia nu şi-a…
-
Coface: România va înregistra în 2011 un avans economic de 1,5%
Experţii agenţiei de evaluare financiară Coface estimează că România va înregistra în 2011 un avans economic de 1,5%, în timp ce deficitul bugetar ar urma să scadă la 4,9% din PIB, informează The Money Channel. Astfel, în ceea ce priveşte deficitul bugetar, analiştii Coface estimează ca acesta va scădea de la 7,3%, cât arată previziunile pentru 2010,…
-
ANRM:Marile companii petroliere câştigătoare în Runda a X-a investesc 1 miliard de dolari în România
Marile companii petroliere cărora li s-au concesionat în total 20 de perimetre pentru explorare petrolieră, în cadrul Rundei a X-a organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), şi-au asumat investiţii de un miliard de dolari în total în România, în prospecţiuni seismice şi foraje. „Cumulat, companiile care au câştigat licitaţiile pentru cele 20 de…
-
Volumul tranzacţiilor cu carduri BCR la comercianţi a crescut cu 29% în 2010
Volumul tranzacţiilor cu cardurile de debit şi credit BCR la comercianţi a crescut cu 29% în 2010, iar pentru acest an banca intenţionează să majoreze cu 20% volumul tranzacţiilor cu cardul la comercianţi, a anunţat luni Banca Comercială Română (BCR). Totodată, numărul mediu al tranzacţiilor pe card a crescut anul trecut cu 27%. „În ceea…